Votul crucial privind Brexit, amânat de Theresa May

0

Premierul Theresa May a amânat votul crucial asupra acordului privind Brexit-ul care urma să aibă loc marţi în Parlament în contextul opoziţiei puternice din partea unor aleşi ai Partidului Conservator pe care îl conduce, relatează BBC şi alte media britanice, citate de DPA.

BBC citează două surse neidentificate din cabinet care au spus că May a decis să amâne votul, în contextul în care Downing Street a confirmat că ea a avut luni dimineaţă o conferinţă prin telefon cu miniştrii.

May urmează să facă o declaraţie către parlament la ora 15.30 GMT. Ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, va face de asemenea luni o declaraţie în parlament în legătură cu Articolul 50 privind Brexit-ul, a scris pe Twitter reprezentanta guvernului în legislativ, Andrea Leadsom.

Downing Street şi miniştrii au insistat anterior luni dimineaţă că votul se va desfăşura aşa cum a fost plănuit, în ciuda faptului că guvernul pare să aibă şanse mici să îl câştige, potrivit Agerpres.

În acelaşi timp, Comisia Europeană a atras atenţi luni că nu intenţionează să renegocieze acordul obţinut cu Londra privind ieşirea Marii Britanii din UE la 29 martie 2019, conform AFP şi Reuters. „Acordul înaintat la 25 noiembrie este cel mai bun şi singurul posibil. Nu se pune problema unei renegocieri”, a afirmat o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Mina Andreeva.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis luni că Regatul Unit este liber să revoce în mod unilateral notificarea intenţiei sale de retragere din UE.

Decizia de a revoca Brexit-ul ar fi o opţiune ‘suverană’, a susţinut instanţa europeană.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.