La solicitarea disperată a cetățenilor din Fîrdea, Maria Grapini i-a scris președințelui CJT

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, i-a transmis, marți, 18 decembrie, președintelui CJT, Călin Dobra, o scrisoare oficială, în care îi solicită să intervină de urgență în rezolvarea situației grave din comuna Fîrdea, ca urmare a mesajelor primate din partea cetățenilor. Locuitorii din Fîrdea au apelat la sprijinul Mariei Grapini, cu rugăminți disperate de a se implica în criza generată de iarna grea care s-a abătut asupra vestului României. 

“Doamna Grapini, vă rugăm tare mult să luați măsuri pentru situația în care ne aflăm… Nu avem curent, apă, semnal telefonic în toată comuna Fîrdea. Orașul Făget are curent pe baza de generatoare primite din București (40 bucăți), orașul Lugoj la fel, tot pe baza de generatoare. … Am văzut în presă că Enel Electrica a refuzat ajutorul autorităților locale. Vă rugăm mult să ne ajutați!  Eu am venit la Făget, unde este semnal, să vă pot scrie! Vă mulțumesc din suflet!”, i-a scris un locuitor al comunei europarlamentarului umanist.

În scrisoarea pe care i-a transmis-o în aceeași zi președintelui CJT, Maria Grapini cere măsuri rapide și implicare imediată.

„Domnule președinte al CJT,

Deși mă aflu în Atena, ca lider al unei delegații PE, sunt la curent cu evoluția situației de urgență din județul Timiș și cu starea nefericită în care se află numeroși cetățeni din zona Făget.

Astăzi, mi s-a cerut implicarea în cazul grav din comuna Fîrdea, unde locuitorii sunt practic izolați! Nu au apă, curent, semnal de telefonie! În aceeași situație disperată se află și alți semeni, în tot județul.

Înțeleg pe deplin faptul că natura este un inamic imprevizibil, vă cer însă să luați măsuri în cazul societăților furnizoare de servicii primordiale și să decideți dacă și-au făcut datoria, conform legii și prevederilor naționale în situații de urgență.

Știu că sunteți alături de oameni, la fel sunt și eu, întotdeauna! Dacă cineva a greșit flagrant, trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Nu pot suferi oameni nevinovați din cauza unor companii care, teoretic, tot în slujba lor se află!

Vă cer sprijinul și implicarea imediată!

Vă mulțumesc!”, i-a scris umanista Maria Grapini liderului CJT.

Citește și
1 Comentariu
  1. BANATEANUL spune

    Doamna Maria Grapini

    In comuna Firdea primarul si autoritatile locale isi bat joc de cetateni,
    nici in prezent nu au eliberat TITLURILE DE PROPRIETATE
    la mai mult de jumatate din cei care au depus cereri in anul 1990
    isi bat joc de noi , nu ne ajuta nimeni.
    Prefectul judetului este neputincios in fata acestora
    Presedintele calin Dobra nu are atributiuni
    Consilul local este subordonat primarului
    numai dumneavoastra ne puteti ajuta .
    VA RUGAM SA INTERVENITI DE URGENTA !!!!!!!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.