Ministrul Deneș, la Bruxelles, la o reuniune ministerială pe tema prevenirii și combaterii pestei porcine africane

Ioan Deneș, ministrul apelor și pădurilor, a participat miercuri, la invitația comisarilor europeni Vytenis Andriukaitis și Karmenu Vella, la întâlnirea ministerială informală privind prevenirea și combaterea Pestei Porcine Africane (PPA) la nivelul Uniunii Europene și managementul pe termen lung a populației de mistreți.

Reuniunea a fost organizată la Bruxelles de Direcția de Sănătate din cadrul Comisiei Europene, iar principalul obiectiv al acesteia a fost acela de a aduce laolaltă factorii decidenți care printr-o acțiune comună să dispună întreprinderea măsurilor adecvate la situația specifică a fiecărui stat, în vederea reducerii și controlului populației de mistreți, din zonele libere de PPA din Uniunea Europeană. La această reuniune a participat și ministrul agriculturii, Petre Daea.

Prevenția, controlul și eradicarea Pestei Porcine Africane reprezintă aspecte de maximă importanță la nivelul întregului teritoriu european și, totodată, factori de risc pentru sectorul agricol, pentru populația de mistreți și pentru mediu.

În cadrul reuniunii, statele membre au primit recomandarea de a depune toate eforturile necesare, fiind încurajată strânsa colaborare între părțile cu responsabilități în domeniu (servicii veterinare, fermieri, instituții care au ca obiect de activitate managementul forestier, asociațiile de vânătoare etc.), dar și cu ceilalți factori care vizează controlul eficient și prevenirea răspândirii PPA.

De asemenea, a fost subliniată necesitatea realizării  unei strategii de management al populației de mistreți, pe termen lung, ce va fi determinată după evaluarea impactului, a măsurilor și a programelor de cooperare dintre sectoarele de mediu, agricultură și cinegetic. Strategia va trebui să țină cont și de situațiile particulare existente în fiecare dintre statele membre. Măsurile luate în cadrul acesteia vor trebui să fie compatibile cu legislația din domeniile mediului și sanitar- veterinară, care să includă cerințe stabilite pe baze științifice, de analiză a impactului și de eficiență.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.