Maria Grapini oferă informații complete de la Bruxelles

Insuficienta informare a opiniei publice române sau tendențios cernută, cu privire la temuta procedură de infringement la adresa unui stat european, duce, în ultimul timp, la adevărate psihoze sociale, alimentate de către cei exact pe asta mizează.

Umanista Maria Grapini s-a făcut recunoscută, de la preluarea mandatului de europarlamentar și până în prezent, drept o militantă acerbă pentru o balanță dreaptă a informării, respectiv o opozantă susținută a propagării de știri false, fie dinspre UE către România, fie invers. Grapini a avut nenumărate declarații publice pe tema infringementului, în care a detaliat ce înseamnă acest termen, ce consecințe are declanșarea acestei proceduri, dar mai ales faptul că ea atinge toate statele UE, fără excepție. Nicio țară europeană nu a scăpat de infringement, pentru că…nimeni nu e perfect. Termenul e, în fapt, un cartonaș galben arătat statului care nu a transpus în legislația proprie una, două sau mai multe directive europene – din miile existente – iar procedura de infringement presupune monitorizarea atentă, contra cronometru, a UE până la transpunerea acestora de către țara vizată.

În debutul săptămânii, Comisia Europeană a mai pus pe lista neagră niște…zeci de state, pentru diverse astfel de neadaptări ale legislației naționale la impunerile UE, pe care Maria Grapini a transmis-o opiniei publice. România nu se regăsește pe această listă.

„Este deranjantă campania de dezinformare dusă, din păcate, de unii europarlamentari sau politicieni români! Sunt în PE de patru ani, și eu și colegii mei, cu toții vedem listele Comisiei cu țările propuse pentru declanșarea procedurii de infringement, frecvent. Asta este procedura europeană: nu-ți transpui directivele, intri în monitorizare, cu cronometrul pornit. Nu e România oaia neagră! Nu e România țara cu cele mai multe proceduri declanșate! Nici vorbă! Asta vor unii să transmită, iar alții nu se obosesc să dezmintă. Nu este și cazul meu, pentru că nu mi se pare normal să ne blamăm țara, să mințim, să oferim jumătăți de adevăruri, să dezinformăm, să ne sinucidem politic, în văzul Europei! Iată, lista recentă a Comisiei Europene nu include România, dar include Germania, Spania, Olanda, Franța, Belgia etc. Insistă cineva asupra acestui aspect? Cunosc românii aceste informații?„ a transmis, luni, 28 ianuarie, de la Bruxelles, Maria Grapini.

Lista la care face referire europarlamentarul umanist conține deciziile CE, din 24 ianuarie, la adresa unor numeroase state europene, cu precizarea directivei sau directivelor în cauză, netranspuse în legislațiile țărilor respective.

Spre exemplu, Bulgaria, Cipru, Grecia, Olanda, Slovenia, Spania, pentru netranspunerea directivei privitoare la protecția datelor personale, sau Belgia, Finlanda, Franța, Lituania, Portugalia, pentru directiva referitoare la spălarea de bani, sau Spania, Italia, Portugalia, pentru directiva privind exploatarea sexuală a copiilor și exemplele pot continua.

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, va continua campania proprie de informare obiectivă a românilor, prin comunicate referitoare la acest subiect, transmise direct de la Bruxelles sau Strasbourg.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.