Un nou referendum privind Brexitul, iminent!
Partidul Laburist, aflat în opoziţie, va cere Guvernului Theresa May să organizeze un nou referendum privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană dacă Acordul Brexit nu va fi aprobat de Camera Comunelor, afirmă un lider al formaţiunii, John McDonnell.
„Dacă premierul Theresa May va accepta propunerile laburiste şi vom merge în Parlament, cred că vom asigura o majoritate parlamentară. Dar am ajuns în stadiul în care spunem foarte clar că oamenii s-au săturat de perspectiva producerii unui Brexit fără acord şi că aceasta ar fi catastrofală pentru economia noastră. În interesul naţional, trebuie să ajungem la un compromis, iar, dacă nu vom putea, cred că trebuie să revenim la decizia cetăţenilor”, a declarat John McDonnell, responsabil de Afaceri financiare în cadrul Partidului Laburist, într-un interviu acordat BBC Radio 4.
„Noi am spus că, în cazul în care premierul nu va aproba propunerile noastre şi nu se va ajunge la un acord în Parlament, menţinem perspectiva revenirii la un vot public”, a subliniat John McDonnell, conform cotidianului The Independent.
Camera Comunelor a respins proiectul de Acord Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu liderii Uniunii Europene, amplicând criza politică. În acest context, se conturează următoarele posibilităţi: renegocierea acordului actual, producerea Brexit fără niciun acord privind viitoarea relaţie bilaterală, convocarea alegerilor parlamentare anticipate în Marea Britanie, organizarea unui nou referendum privind apartenenţa ţării la Uniunea Europeană sau renunţarea la Brexit.
Theresa May vrea renegocierea situaţiei frontierei nord-irlandeze. Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestată de numeroşi parlamentari britanici. Garanţiile acordate Irlandei de Nord riscă să blocheze Marea Britanie în „serii de negocieri repetate” în următorii ani, se arată în raportul guvernamental de evaluare juridică. Theresa May a amânat deja votul parlamentar pe tema Acordului Brexit, de teama unui eşec.
Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.