Maria Grapini, o nouă conferință-dialog, în județul Arad!
Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a pornit noul an în forță, continuând seria dialogurilor purtate în diverse județe ale României, cu autoritățile locale și județene, respectiv cu localnicii, întreprinzătorii mici sau mari și reprezentanții diverselor asociații de promovare a zonelor respective, într-o veritabilă caravană umanistă, care a suscitat interes și prezență numeroasă, de fiecare dată.
Prin intermediul acestor conferințe-dialog, Grapini a vizat și vizează discuții aplicate cu oamenii locului, aflarea problemelor concrete, preluarea și transmiterea ulterioară a acestora autorităților naționale și chiar europene.
În această idee, vineri, 22 februarie, între orele 15-17, europarlamentarul PPU-sl se va afla în județul Arad – după întâlniri la Timișoara, Geoagiu Băi și în perspectiva imediată în Valea Jiului – la pensiunea Olimpia din localitatea Nădab, pentru o nouă Conferință de informare, la care vor fi prezenți reprezentanți ai administrațiilor publice locale din zona Chișineu-Criș, oameni de afaceri, cetățeni.
În calitatea sa de europarlamentar, cât și de fost Ministru pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism, Maria Grapini s-a implicat permanent în susținerea IMM-urilor și a mediului de afaceri din România. Mai mult, umanista a avut mai multe intervenții în găsirea de soluții pentru rezolvarea problemelor întâmpinate de administrațiile publice locale.
Grapini a organizat mai multe conferințe în care a prezentat importanța fondurilor europene pentru mediul de afaceri și administrațiile publice locale din România, care au un rol determinant în generarea de noi locuri de muncă și susținerea creșterii economice.
“De când am preluat mandatul de europarlamentar am avut foarte multe întâlniri în toată țara pentru a mă informa care sunt problemele reale cu care se confruntă cetățenii, mediul de afaceri, administrațiile locale”, a declarat umanista Maria Grapini.
Vineri, arădenii prezenți la conferința organizată de către Maria Grapini vor putea discuta despre problemele întâmpinate de mediul de afaceri și administrațiile publice locale, cât și despre Uniunea Europeană, Parlamentul European și importanța fondurilor europene ca mijloc de creștere economică și dezvoltare regională.
Conferința este deschisă tuturor doritorilor, celor care doresc să stea de vorbă cu europarlamentarul umanist și să-i adreseze întrebări.