Viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu, despre avantajele zonei extinse Piața Bucur – Obor-zona comercială Obor-Gara de Est
Domnule viceprimar, Dan Cristian Popescu, marți, la sediul Primăriei Sectorului 2, s-a organizat o amplă dezbatere publică privind zona extinsă Piața Bucur –Obor-zona comercială Obor-Gara de Est. Care au fost motivele demarării dezbaterii pe marginea acestui ambițios proiect?
Îmi doresc ca această zonă să se dezvolte conform potențialului pe care îl are. Dar pentru acest lucru este nevoie de o infrastructură de calitate și investiții publice și private, respectând specificul zonei. Am în vedere modernizarea și standardizarea, îmbunătățirea serviciilor publice și a nivelului de confort al cetățenilor, în acord cu conceptul de Smart City.
Întâlnirea a făcut parte din seria de dezbateri privind PUZ sector 2, mai puțin aria protejată. La această dezbatere publică au luat parte toate instituțiile invitate, ceea ce reprezintă, practic, o premieră. Vreau să menționez, din start, că nu este formulată, încă, o opinie definitivă, de altfel, s-au solicitat opiniile instituțiilor vizate, pentru a putea fi prinse în prima etapă a PUZ-ului. Mai mult, toate solicitările, sesizările și opiniile celor interesați,vor putea fi depuse la Primăria Capitalei sau Primăria Sectorului 2.
Ne dorim ca în două săptămâni să fie finalizată prima propunere a Planului Urbanistic Zonal, urmând ca dezbateri similare celei de marți să aibă loc în etapa elaborarii propunerilor și a studiilor de fundamentare.
Concret, domnule Dan Cristian Popescu, care sunt oportunitățile/avantajele acestei zone extinse Piața Bucur –Obor-zona comercială Obor-Gara de Est?
După cum se știe, Zona Obor este extrem de importantă dacă ne raportăm la dezvoltarea pe viitor a Capitalei. Prima problemă se referă la trecerea de pietoni, aprobată deja de Comisia de circulație, în zona Colentina –Ziduri Moși, în acest moment purtându-se discuții privind entitatea care să se ocupe de acest aspect. A doua problemă vizează străpungerea Șoselei Electronicii, prin strada Ziduri Moși, în acest caz au trecut, însă, doi ani de când Primăria Sectorului 2 așteaptă obținerea avizului de la CFR. Și a treia problemă se referă la Gara de Est, unde am ajuns în situația ca 20 de hectare de teren să deservească circulației a maximum zece trenuri pe zi. Propunerea mea, în această privință, este simplă și vizează două scenarii, propuse deja CFR și celorlalte entități interesate. Fie valorificăm, din plin, Gara de Est, o gară aflată, astăzi, practic în centrul orașului, și, în consecință, decidem să mutăm o parte consistentă a traficului feroviar către această gară (un exemplu ar fi trenurile către mare, care să plece de aici, nu de la Gara de Nord), fie mutăm gara către periferia orașului pentru a valorifica terenul și a rezolva problema traficului. În primul rând se renunță la bariera de la Baicului, care ne obligă să ocolim zona și apoi se poate obține fie o zonă de agrement, fie un alt proiect care să ducă la dezvoltarea orașului.
În cadrul dezbaterii s-a pus problema introducerii unui teren privat în spațiul verde al sectorului.
Nu voi fi niciodată de acord cu introducerea în spațiul verde a unui teren privat. Dacă, însă, se consideră că un spațiu privat este de utilitate publică, acesta va fi expropriat și cumpărat la valoarea de piață. Pentru că în caz contrar nu putem obliga un proprietar să plătească impozit pe un spațiu de care beneficiază întreaga comunitate.
În eventualitatea realizării proiectului Gării de Est, domnule Dan Cristian Popescu, devine indispensabilă o cursă directă Obor-Pipera, pentru a lega cele două zone importante din sectorul 2.
Am făcut deja o cerere către STB pentru o cursă directă Obor-Pipera, pentru a lega, așa cum ați spus, cele două zone importante din sectorul 2. Doresc să scad presiunea pusă pe metrou de cei care merg de la Piața Victoriei spre Pipera. Dacă STB nu va găsi resursele financiare, ne propunem să facem noi, Primăria Sectorului 2, această linie.
Mai am o mențiune aici. Pentru a rezolva problema stringentă a lipsei locurilor de parcare și totodată, pentru descongestionarea traficului, consider că este corect ca toate locurile de parcare să fie cu plată. Doar în acest mod putem ajunge să nu mai trăim în haos. Dar acest lucru ține de Primăria Capitalei căreia îmi permit să-i sugerez să înceteze cu tot felul de decizii demagogice. Dacă vrem o Capitală modernă, europeană, nu mai putem continua cu populismele.
Primăria Sectorului 2 este printre puținele dacă nu singura din țară care pune un accent important pe acest tip de dezbateri publice. În ultimele luni ați organizat mai multe dezbateri publice privind taxa de habitat sau polul de afaceri Pipera. Fie ele tensionate sau nu, cât de importante sunt pentru o relație corectă și transparentă Primărie-cetățean, domnule viceprimar Dan Cristian Popescu, aceste dezbateri publice?
Transparența și deschiderea Primăriei Sectorului 2 către cetățean au reprezentat o prioritate absolută a mea, ca viceprimar.Ca paranteză vă pot spune că numai în anul 2018 am acordat peste 250 de audiențe cetățenilor din sector, mare parte dintre problemele ridicate de aceștia găsindu-și rezolvare.
Dar, înainte de asta, este vorba de aplicarea legii. În conformitate cu Ordinul 2701/2010 cu privire la componentele obligatorii ale informării și consultării publicului care se aplică în cadrul proceselor de elaborare sau revizuire a planurilor de urbanism și de amenajare a teritoriului, art. 61 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, întâlnirea dintre autoritățile publice și reprezentanții mediului de afaceri are ca scop clarificarea modului în care autoritatea public locală poate să vină în sprijinul investitorilor, în vederea soluționării aspectelor aferent unei dezvoltări urbane coerente, raportate la situația existentă și corelate cu situația preconizată.
Cât timp vom înțelege că un ales local se află în slujba cetățeanului și nu invers, putem avea o administrație modernă, europeană, eficientă și transparentă.
Un interviu realizat de Iulian Badea