Liberalii vor ca partidele să propună un candidat comun la șefia AEP
Biroul Executiv al PNL i-a mandat pe liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor şi din Senat să negocieze desemnarea unui candidat care să fie susţinut de întreaga opoziţie la preşedinţia Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a anunţat liderul PNL, Ludovic Orban.
„De asemenea, i-am mandatat pe liderii celor două grupuri din Cameră şi din Senat să caute susţinere, după identificarea unui candidat credibil, care să constituie o garanţie privind respectarea legii şi corectitudinea derulării procesului electoral în România, să caute sprijin şi la alte formaţiuni politice, altele decât PSD, respectiv la ALDE, UDMR, grupul minorităţilor sau la parlamentarii PSD individuali care nu vor sprijinii propunerea lui Dragnea. Am atacat din primul moment propunerea formulată de Dragnea în numele lui Drăghici. Iată că au fost obligaţi să retragă această propunere. Nu ne bucurăm, în schimb, foarte tare, ştiţi vorba românească – «scapi de dracu, dai de tasu»”, a adăugat Orban.
„Candidatura secretarului general al AEP, care este un ultra taliban PSD-ist, un om a cărui activitate în Autoritatea Electorală Permanentă l-a consacrat ca o slugă credincioasă a lui Liviu Dragnea şi de un om care nu ţine cont deloc de prevederile legale, îl fac un candidat şi mai prost decât Drăghici”, a mai spus Orban.
Orban a precizat că liberalii sunt categoric împotriva oricărui candidat propus de Liviu Dragnea.
„Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv pentru fraudă electorală în Referendum. Dragnea este ultimul om care să poată propune un om pentru preşedinţia Autorităţii Electorale Permanente, care să ofere cetăţenilor români garanţia minimă a unei corectitudini a procesului electoral în următorii doi ani în care vom avea patru rânduri de alegeri”, a mai declarat liderul PNL.