Controversata OUG 114, modificată săptămâna viitoare
Guvernul va modifica săptămâna viitoare OUG 114/2018 printr-o nouă ordonanţă de urgenţă, iar una din principalele modificări va fi stabilirea ROBOR în funcţie de tranzacţiile interbancare şi zilnice pe trimestrul anterior, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
El a fost întrebat de jurnalişti, la plecarea de la un eveniment organizat de Comisia Europeană, care este stadiul discuţiilor privind modificările OUG 114/2018.
„De-abia aştept să termin cu ordonanţa asta”, a răspuns Teodorovici, în primă fază.
Ministrul a subliniat că, săptămâna viitoare, actul normativ va fi modificat în Guvern, însă discuţiile nu sunt finalizate.
„După cum ştiţi, ieri am avut discuţii la Ministerul Finanţelor cu Asociaţia Română a Băncilor şi vom avea şi astăzi o discuţie pentru a discuta pe forma finală a textului de ordonanţă care să modifice OUG 114. Am avut discuţie, desigur, şi cu BNR, am trimis şi o informare la Banca Centrală Europeană, arătăm care sunt modificările pe care le aducem şi pregătim o ordonanţă de urgenţă care va fi aprobată săptămâna viitoare în Guvern. În principal, este vorba despre decuplarea ROBOR-ului de partea de taxă pe activele financiare. Acest ROBOR nou va fi calculat la tranzacţiile interbancare şi zilnice pe trimestrul anterior, e o medie aritmetică care se aplică pe trimestrul următor”, a mai spus Eugen Teodorovici.
Potrivit lui Teodorovici, modificările vizează scăderea ratelor românilor.
Eugen Teodorovici a susţinut că nu ştie cu cât vor scădea ratele, însă este clar că noua formă a ROBOR este mai bună decât cea actuală.