Halep, principala amenințare pentru echipa Franței

0

Numărul 2 mondial, Simona Halep este principala ameninţare pentru echipa Franţei. România joacă la Rouen semifinala FED CUP 2019, iar căpitanul nejucător al fraţuzoaicelor, fostul mare tenismen Julien Benneteau a vorbit în termeni elogioşi la adresa echipei României.

„Marele lor atu este prezenţa Simonei Halep. Toată lumea ştie cât este de puternică. E numărul 2 în lume şi campioana de Grand Slam. Cred că pornim uşor cu şansa a doua, asta în principal pentru că jucăm împotriva României lui Halep, dar vom încerca să dăm totul şi să oferim o replică pe măsură” a declarat Julien Benneteau.

Întrebat de ce Simona Halep este marea ameninţare din lotul României şi care sunt principalele ei atuuri, Benneteau a replicat: „Este completă! Are prea puţine lipsuri tehnice. De altfel, româncele din punct de vedere tehnic stau foarte bine, însă Halep e perfectă. În plus, pe teren este o adevărată luptătoare, acoperă excelent terenul şi face puţine greşeli” a mai spus căpitanul nejucător al Franţei.

Care sunt însă defectele Simonei? „Evident că are şi câteva carenţe. Este important să o pui în situaţii care nu-i convin. Iar acesta va fi rolul meu şi al staff-ului meu. Indiferent de suprafaţa de joc însă, Halep joacă foarte bine. Fetele au convenit că această suprafaţă este cea mai potrivită astfel că eu sunt optimist” a mai spus Julian Benneteau.

Din echipa României fac parte Simona Halep, locul 2 WTA, Mihaela Buzărnescu, locul 30 WTA, Irina Begu, locul 83 WTA, Monica Niculescu, locul 132 WTA, şi Raluca Olaru, locul 34 WTA de dublu. Semifinala de Fed Cup dintre Franţa şi România va avea loc sâmbătă şi duminică.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.