Macron vrea reformarea zonei Schengen

0

Emmanuel Macron a vorbit despre reformarea zonei Schengen, o veste nu chiar bună pentru România, dar și despre asaltul naționaliștilor, înaintea Europarlamentarelor.

Președintele Franței Emmanuel Macron crede că Uniunea Europeană se află în faţa unui « risc existenţial » motiv pentru care, alegerile din 26 mai sunt cele mai importante din 1979 încoace, notează RFI Romania.

Pentru Macron, întrebarea alegerilor europene este una cât se poate de simplă: „dorim să fim divizaţi în faţa Statelor Unite şi a Chinei sau preferăm unitatea pentru a apăra viitorul european?!”.

Unul dintre proiectele asupra căruia Macron a tot insistat este reformarea zonei Schengen, o veste nu tocmai bună pentru România, care vede astfel cum perspectivele de a adera la acest spațiu comunitar sunt tot mai îndepărtate.

Liderul de la Elysée doreste reformarea Schengen, inclusiv, dacă va fi nevoie, sa schimbe unele tratate ori să micşoreze acest spaţiu deoarece, în opinia sa, „frontierele comune nu sunt protejate suficient iar diferenţele sunt prea mari în ceea ce priveşte dreptul la azil ». Motiv pentru care doreşte o mai bună protecţie a frontierelor comune şi o armonizare a dreptului la azil.

 Inamicul Europei

Liderul de la Palatul Elysée susţine că vede, pentru prima dată, “o complicitate între naţionalişti şi interese străine pentru a distruge Europa. Lobbyşti precum Steve Bannon, apropiaţi de puterea americană o spun. Ruşii, dar şi alţii, nu au fost niciodată într-atât de agresivi pentru a finanţa partidele de extremă. Nu trebuiem să fim naïvi”, concluzionează preşedintele Emmanuel Macron.

În acest context, Macron își reiterează sprijinul pentru Politica Agricolă Comună. Macron este de părere că avem nevoie de o politică agrícolă comună căci asigură în prezent venitul agricultorilor. El nu îi doreşte ca Brexit să determine o reducere a ambiţiilor modelului agricol european. Si vorbeşte despre naţionalisti, care, “doresc renaţionalizarea agriculturii şi sunt împotriva politicii agricole comune. Renaţionalizarea ar însemna o eroare profundă pentru agricultorii europeni ».

Problemele de mediu

Preşedintele îşi doreşte să se avanseze cât mai repede în privinţa finanţărilor europene în cazul proiectelor de mediu, de unde i-a venit şi ideea înfiinţării une bănci europene de mediu. În opinia sa, trebuie taxate societăţile cele mai poluante şi instituită o taxă de carbon la frontieră.

Macron, din nou împotriva Le Pen

Macron încearcă, prin propunerile sale, să facă față asaltului extremei drepte, care se bucură de cifre bune în sondaje, în special în Franța.

Un sondaj Harris Interactive realizat pentru RTL, TF1 și Le Figaro arată că Adunarea Națională, gruparea condusă de Marine Le Pen, a urcat pe primul loc în sondaje înaintea europarlamentarelor din 26 mai.

Sondajul, anunțat sâmbătă, creditează gruparea lui Le Pen cu 24%. Republica în Marș, partidul lui Macron, adună 22%.

Un alt sondaj sugera că diferența dintre cele două partide ar fi de doar 1%, dar Adunarea Națională este tot pe primul loc.

Partidul de centru dreapta care odinioară domina scena politică, Republicanii, vine pe locul trei, cu 12,5%, în vreme ce Franța Nesupusă, gruparea de stânga care a înlocuit, practic, Partidul Socialist, ar aduna 10%.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.