„Dosarul 10 august”, declinat către DIICOT

Dosarul 10 August în care Parchetul militar investiga intervenția în forță a jandarmilor a fost declinat către DIICOT, potrivit unor surse judiciare citate de Digi 24. DIICOT ceruse acest dosar pentru studiu, pentru a stabili dacă se impune conexarea cu dosarul deschis de direcție ca urmare a unei sesizări depuse în septembrie 2018 de Jandarmerie, care a reclamat acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

Săptămâna trecută, DIICOT a cerut Dosarul 10 august de la procurorii Secției parchetelor militare din Parchetul General. Purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, declara că dosarul a fost cerut pentru a vedea dacă există elemente de conexitate între actele şi faptele ce formează obiectul urmăririi penale între dosarul de la Secţia parchetelor militare şi cel de la DIICOT.

La DIICOT, există un dosar în care se investighează evenimentele din 10 august, deschis ca urmare a unei sesizări depuse în septembrie 2018 de Jandarmerie, care a reclamat acţiuni împotriva ordinii constituţionale (art. 397 din Codul penal).

De asemenea, Secţia parchetelor militare are în lucru un dosar penal în care sunt cercetaţi şefii din Jandarmerie care au coordonat acţiunea de intervenţie a jandarmilor, care au intervenit în forță la protestul din Piaţa Victoriei. Este vorba despre colonelul Ionuţ Cătălin Sindile, şeful Jandarmeriei Române, colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, prim-adjunct al Jandarmeriei Române, maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi Bucureşti şi secretarul de stat Dan Chirică.

Procurorii militari susțin că „mai multe acţiuni sunt suspectate a se circumscrie unor acte menite să determine şi să justifice necesitatea unei acţiuni de restabilire a ordinii publice şi să ajute la crearea aparenţei unei acţiuni legale de intervenţie în forţă a unităţilor de jandarmi pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei din Bucureşti, cu consecinţa vătămării drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire prevăzute de Constituţia României, Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu consecinţa exercitării unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente – acte îndreptate inclusiv împotriva copiilor, altfel decât în mod gradual şi fără a înceta după realizarea scopului misiunii, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanţi la protest”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.