Spațiile verzi, o prioritate pentru actuala conducere a ADP Sector 2
După locurile de parcare, spațiile verzi reprezintă o prioritate pentru bucureșteni. Iar locuitorii sectorului 2 nu fac notă discordantă. Cine nu vrea ca în timpul liber să iasă împreună cu copiii, soția, prietena, părinții, bunicii sau prietenii de joacă într-un parc și să se bucure de spațiile verzi de aici? Mai mult, în această veritabilă junglă care este reprezentată de șoselele din sector, pline de mașini second-hand care emană noxe extrem de nocive pentru fiecare dintre noi, spațiile verzi reprezintă un uriaș pariu pe care Administrația Domeniului Public Sector 2 este decisă să îl câștige.
Din fericire, în Sectorul 2, spațiile verzi reprezintă, nu numai la nivel declarativ, o prioritate pentru actuala conducere a ADP Sector 2.
Dar să vedem, mai întâi, care sunt atribuțiile ADP Sector 2, în privința spațiilor verzi:
- Administrează și întreține spațiile verzi de pe raza Sectorului 2 – 32 parcuri, scuaruri, platbande, alte spații verzi;
- Asigură unitatea de concepție și dezvoltare a zonelor verzi pe raza Sectorului 2;
- Furnizează prin producție proprie și prin achiziții materialul dendrofloricol necesar.
După ani de zile în care spațiile verzi au fost ignorate (aproape) în totalitate, în Sectorul 2, lucrurile au început să se schimbe fundamental în ultimii doi-trei ani. Obiectivul actualei conduceri a ADP Sector 2 este să reabiliteze cât mai mult din suprafața verde aflată în administrare într-un termen, evident, cât mai scurt. Astfel, doar anul trecut și anul acesta au fost finalizate, sunt în curs de execuție sau urmează să înceapă lucrările în aproximativ 66 de locații. Ceea ce nu este deloc puțin!
Se întreprind demersuri susținute pentru a extinde spațiul verde acolo unde este posibil. Spre exemplu, pe strada Maior Coravu, acolo unde se execută în prezent lucrări de reabilitare a suprafeței carosabile, s-a reușit extinderea suprafeței verzi cu peste 1500 mp. Alte astfel de exemple de extindere a spațiilor verzi mai regăsim pe Bulevardul Biruinței sau pe Calea Moșilor.
Potrivit lui Alin Drugău, director general al ADP Sector 2, activitatea de amenajare, reamenajare și întreținere a spațiilor verzi din Sectorul 2 se desfășoară pe o suprafață de aproximativ 2 500 000 mp.
Aceasta presupune efectuarea unei serii complexe de lucrări, în funcție de categoria de folosință a suprafeței verzi și a ponderii tipului de vegetație.
Principalele lucrări de amenajare, reamenajare și întreținere a spațiilor verzi sunt:
- Lucrări de pregătire a terenului – curățire, umpluturi, denivelări;
- Plantări – flori, arbori, arbuști, trandafiri, garduri vii, gazon rulou;
- Lucrări de întreținere a vegetației – udat/irigat, plivit, prășit, cosit, administrare îngrășăminte chimice, tăieri de corecție a arborilor, arbuștilor, trandafirilor;
- Lucrări de protejare a vegetației pe timpul iernii – îngropat trandafiri, montare de tutori la arborii tineri;
- Lucrări de inventariere și proiectare a spațiilor verzi;
- Producția de material dendrofloricol în serele proprii.
Aceste lucrări se desfășoară eșalonat, pe tot parcursul anului, inclusiv pe timpul iernii, așa cum am precizat mai sus.
Potrivit lui Alin Drugău, care are în fața sa hărțile/planurile aferente, lista lucrărilor reamenajate anul trecut și anul acesta este extrem de lungă: Parcul Izvorul Rece; Parcul Cinema Floreasca; Parcul Cosmos; Parcul Sfântul Ștefan; scuarurile din străzile Vasile Cristescu, Vatra Luminoasă, Poiana cu Aluni, Aurului, Baia de Aramă, Dinu Vintilă și Armand Călinescu – Fântâna 4 Anotimpuri; scuarul de la capătul tramvaiului 21, în Colentina; zona de joacă și recreere de la capătul tramvaielor 16 și 36 din zona stației de metrou Pipera, locul de joacă și recreere din strada Amiral Murgescu; scuarurile de la intersecția străzilor Mihai Bravu cu Matei Voievod, Dna. Ghica cu Bd-ul Lacul Tei și Șos. Petricani, Despot Vodă cu Șos. Ștefan cel Mare; scuarurile de pe Șos. Colentina la intersecția cu străzile Dna Ghica, Șos. Andronache și Șos. Fundeni; locurile de joacă din Calea Moșilor 209 și 215, precum și cel din strada Nicolae Dabija; Pasajul Piața Muncii; zona din proximitatea fântânilor arteziene de pe strada Mihai Eminescu și zona verde din Șos. Pantelimon, nr. 89.
Și lista lucrărilor aflate în curs de reamenajare este consistentă: Parcul Tei; Parcul Motodrom; Parcul Florilor; scuarurile din strada Olimp, strada Doamna Ghica și cel de la intersecția Șos. Tunari cu Șos Ștefan cel Mare; platbandele de pe Bd-ul Dimitrie Pompei, Bd-ul Barbu Văcărescu și Strada Dna Ghica; precum și părculețele de la intersecția Șos. Pantelimon cu Șos. Iancului – Metafora vieții, dar și spațiul adiacent fântânii din fața Mega Mall.
Nu în ultimul rând, există și numeroase lucrări care urmează să înceapă anul acesta: Parcul Plumbuita I și Plumbuita II; Parcul Petricani; Parcul Lunca Florilor; Parcul Rodica; Parcul Sfântul Pantelimon; Parcul Morarilor; Parcul Ciurea; Parcul Dobroiești; Parcul Păsărari; Parcul Ottoi Călin; Parcul Nichita Stănescu; Parcul Ronda; scuarurile din străzile Ciurea, Ostrov și Alexandru Zagoritz; platbandele adiacente Bd-ului Lacul Tei, Bd-ului Dacia, Bd-ului Pierre de Coubertin, Șos. Iancului, Șos. Mihai Bravu, Șos. Colentina, Șos. Vergului, Șos. Petricani, Șos. Ștefan cel Mare și din străzile Maior Băcilă și Calea Moșilor. Alte spații ce urmează a fi reabilitate sunt Rondul Obor și zonele verzi adiacente acestuia, spațiile verzi din zona Șos. Ștefan cel Mare 226 și 230; zona verde de pe Bd-ul Mihai Bravu, în spatele cofetăriei Alice, Complex Teiul Doamnei intersecție cu Șos. Colentina și zonele verzi de pe bulevardele Basarabia și Chișinău, precum și cele de la intersecția străzilor Popa Nan cu Țepeș Vodă, Bd-ului Pache Protopopescu cu strada Popa Nan și Bd-ului Pache Protopopescu cu strada Traian.
„De menționat este că o parte din materialul dendrofloricol plantat în aceste spații reabilitate este produs în serele Voluntari și Pantelimon, sere administrate de către ADP S2. Aici sunt produse, în decursul unui an, circa 2 milioane de plante anuale, bianuale și perene la costuri de câteva ori mai mici decât dacă ar fi achiziționate din piață.
Așa cum se poate observa din cele prezentate mai sus, activitatea de reabilitare și întreținere a spațiilor verzi se desfășoară la capacitate maximă. Este dificil, totuși, ca după ani de zile în care nu s-a făcut mai nimic, să fie aduse în ordine toate spațiile verzi din sector într-un termen foarte scurt. Important, totuși, este că se lucrează intens și, în acest ritm, nu va mai trece mult timp până ce Sectorul 2 va deveni un model din acest punct de vedere”, ne-a spus directorul general al ADP Sector 2, Alin Drugău.
Într-o Capitală plină de noxe spațiile verzi reprezintă o prioritate, iar lupta pentru fiecare metru pătrat în plus de spațiu verde o obligație și o provocare uriașă pentru conducerea ADP Sector 2. Până la urmă, ne mai spune Alin Drugău, tot ceea ce contează sunt cetățenii, cei care au tot dreptul să se bucure de o suprafață cât mai mare de spații verzi. Pentru că dreptul locuitorilor sectorului 2 și nu numai la un aer cât mai curat, dar și la parcuri cât mai verzi și mai îngrijite, nu se poate negocia. Iar conducerea ADP Sector 2 a înțeles, din fericire, acest lucru!
I. Badea