Singura vină a Alexandrei: s-a născut în România!

0

De zile bune, cazul „monstrului” de la Caracal, Gheorghe Dincă, șochează opinia publică. O adolescentă, vinovată doar pentru că s-a născut în România, o țară confiscată de găști politice iresponsabile, pe numele său Alexandra, a fost ucisă cu brutalitate. Acest copil a crezut, în naivitatea sa, în instituțiile statului român. A crezut că poate fi salvată, că polițiștii pot veni la timp pentru a o scăpa din mâinile unui nenorocit.

Din păcate, autoritățile statului român, chiar și în anul 2019, sunt inerte, incapabile să reacționeze. Politizarea asta blestemată, care a cangrenat toate instituțiile statului, mai ales poliția, dublată de o corupție generalizată și o incompetență strigătoare la cer, a condus la această situație. Câți monștri de talia lui Gheorghe Dincă mai bântuie, oare, prin România asta, care a devenit un sat fără câini? Câte Alexandre sau Luize au fost răpite cu complicitatea/indiferența/incompetența unor polițiști care cred că intrarea în sistem le asigura garanția unei cariere care se va solda cu o pensie uriașă! Și care sunt convinși că nu li se poate întâmpla nimic!

Din 1990 până astăzi, Ministerul de Interne, indiferent de denumirea sa, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul de Interne și a Reformei Administrative, Ministerul Afacerilor Interne, a fost politizat până la refuz! La fel ca armele din subordinea sa. Toți șefii de Direcții Centrale, șefii de inspectorate de poliție/jandarmerie/poliție de frontieră/IGSU, fie ele județene sau teritoriale, șefii de poliții municipale și orășenești, chiar și șefii posturilor comunale de poliție sunt numiți, fie și indirect, pe criterii politice! Nu contează cariera, pregătirea, profesionalismul ci doar susținerea politică.Trebuie musai să te vrea ca șef factorul politic local și județean. Apoi urmează un simulacru de examen cu rezultat prestabilit și rezultatele/consecințele sunt pe măsură!

Ne mirăm, astăzi, de ce instituțiile statului român patinează/derapează într-o asemenea manieră! Pentru că, cu puține excepții, toate angajările din sursă externă în Poliție, în ultimii ani, sunt pe pile. O știe și ultimul angajat al MAI. Avem instituții pline de parașute, amante, nepoți, fii, vecini și pile politice. Fiecare ștab dintr-un județ are, obligatoriu, o rudă, un prieten, o amantă a unui amic, o obligație care trebuie angajată la stat!

Fostul ministru Carmen Dan a bulversat, total, MAI și l-a inundat de incompetenți. Împuternicirile pe funcții au fost la ordinea zilei. De ce? Din simplul motiv că liderii PSD, în frunte cu pușcăriașul Dragnea și Carmen Dan, au vrut să controleze politic MAI. Și au cocoțat în funcții incompetenți care au singurul merit obediența în funcții mult prea mari pentru ei. La nivel județean, situația este similară.

Pe vremea mult-hulitului Ceaușescu, strategia de cadre, inclusiv în MAI, era clară. Puteai ocupa funcția de șef de serviciu doar dacă în prealabil o dețineai pe cea de șef de birou. Puteai deveni adjunct șef de miliție județeană doar dacă dețineai funcția de șef serviciu sau șef miliție municipală sau orășenească. Șefii de miliții județene erau aleși dintre cei care dețineau funcția de locțiitor la nivelul județelor. Situația era identică și la nivelul Inspectoratului General al Miliției sau al Internelor!

Astăzi, avem cazuri, mulțumită ministrului Carmen Dan, în care un ofițer de poliție care avea o vechime de șase zile în Poliție, repet, șase zile, dar fiind finul unui influent lider PSD județean, a fost numit adjunct al șefului unui inspectorat județean de poliție! Un om care conducea, practic, sute de polițiști! Cum să evolueze situația în direcția dorită de noi?

Cel mai elocvent exemplu este cel al noului șef al Poliției Române, comisarul șef Florian Dragnea. Această persoană, până acum patru ani, era simplu ofițer la Direcția de Ordine Publică din IGPR!

În doar patru ani, cariera sa a explodat. Evident, în baza împuternicirilor!

A fost, patru luni, împuternicit în funcția de director de cabinet al secretarului de stat pentru ordine publică din MAI apoi, încă opt luni, Director al Direcției Suport Operațional din cadrul DGMO-MAI apoi, pentru încă câteva luni, Director al Direcției Analiză și Reglementare din cadrul DGMO apoi, pentru încă cinci luni, Director General Adjunct al Direcției Generale de Management Operațional din MAI apoi, pentru încă trei luni, Director General al Direcției Generale de Management Operațional din MAI. Iar din ianuarie 2018, a fost împuternicit, nici nu se putea altfel, în  funcția de adjunct al șefului IGPR. De o săptămână, ați ghicit, acest comisar șef a fost împuternicit la șefia IGPR. Niciun examen pe funcție, doar numiri politice! Iar acest om trebuie să redea credibilitatea Poliției Române!

Corupția de la nivelul secțiilor de poliție rurală este cronică, evident cu complicitatea șefilor de la județ, a factorului politic și a unor procurori.

Clanuri interlope terorizează orașe, municipii și județe fără ca, totuși, cineva să li se opună cu adevărat. Ei dau șpăgi mari cui trebuie și totul se mușamalizează!

Cum poate premierul Dăncilă, cea care a recunoscut că a fost umilită/bagatelizată de Dragnea chiar pe perioada mandatului de premier, să gestionează o asemenea situație? Sau noul ministru Fifor care nu a lucrat o oră în sistem? Cum se poate stopa influența factorului politic asupra unui MAI politizat total? Fiecare instituție încearcă să fugă de răspundere și să arunce vinovăția în cârca celeilalte. Demisiile nu rezolvă probleme!

Și procurorii au o uriașă parte de vină pentru situația de facto și, implicit, pentru moartea tragică a Alexandrei! Oamenii ăștia se cred Dumnezei și realitatea arată că sunt! Ei pot face aproape orice și nu răspund cu adevărat! Sunt foarte, foarte puține cazuri în care Inspecția Judiciară mai scoate din sistem vreun magistrat! Cazuri sunt rarisime.

Mulți îmi reproșează faptul că critic această țară! O țară în care a ajuns o rușine să trăiești. O țară confiscată politic, în care siguranța cetățeanului a ajuns un lux!

Alexandra a fost ucisă! O viață plină de speranțe și vise a fost curmată brusc! Alexandra are o singură vină: că s-a născut în România! România lui Iohannis, a lui Dăncilă, a lui Tăriceanu, a lui Băsescu, a găștilor politice, a abuzurilor magistraților, a corupției și incompetenței poliției!

Să ne pregătim de campania electorală pentru prezidențiale. Urmează o nouă avalanșă de promisiuni!

Să vă fie rușine, lichele ordinare, care v-ați bătut joc de această țară!

Un editorial de Iulian Badea

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.