Universitatea Craiova s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Europa la capătul unei partide „horror”

Universitatea Craiova s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Europa la capătul unei partide care a durat aproape trei ore şi jumătate. Mai bine de 30 de minute a fost scos din joc arbitrul, acesta fiind lovit în cap de o brichetă aruncată din tribune, în minutul 118.

Universitatea Craiova s-a calificat în turul al treilea preliminar al Europa League la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Honved Budapesta cu scorul de 3-1, la loviturile de departajare, scorul fiind egal, 0-0, după 120 de minute, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova, în manşa secundă a turului al doilea preliminar.

Universitatea a reuşit să încline balanţa din punctul de la 11 metri, în urma unui final de meci tensionat, cu mult dramatism şi după o întrerupere de o jumătate de oră, riscând chiar eliminarea la ”masa verde” după ce arbitrul a fost lovit de un obiect aruncat din tribună de suporterii craioveni.

Eroul calificării a fost portarul italian Pigliacelli, care a apărat trei lovituri de departajare (Kamber, Batik şi Bano-Szabo), pentru alb-albaştri reuşind să transforme prin Ioniţă, Fortes şi Cicâldău, în timp ce pentru Honved a înscris Ngog.

Cu un minut înainte de finalul prelungirilor, au izbucnit incidente între jucătorii celor două echipe, care s-au îmbrâncit reciproc, iar o petardă a explodat în apropierea arbitrului, care a căzut la pământ ţinându-se de cap, fiind lovit şi de un obiect. Arnold Hunter s-a prăbuşit la pământ, iar medicii au intervenit imediat, pe teren intrând şi ambulanţa.

Deşi iniţial părea că Arnold Hunter va fi transportat la spital, acesta şi-a revenit după aproximativ 6 minute. El s-a ridicat şi a discutat mai multe minute cu asistenţii, cu al patrulea oficial şi cu observatorii UEFA, apoi a acordat două cartonaşe galbene lui Bence Batik şi Carlos Fortes. Albanezul Kamer Qaka, care l-a bruscat dur pe Batik, nu a primit nicio sancţiune, el nefiind observat de arbitru, aflat la pământ în momentul infracţiunii.

Meciul a fost reluat după o întrerupere de circa 32 de minute de către arbitrul de rezervă Jamie Robert Robinson, care l-a înlocuit pe Hunter. După câteva secunde, Robinson a fluierat finalul partidei, iar apoi s-a continuat cu loviturile de departajare.

Universitatea Craiova o va întâlni pe AEK Atena în turul al treilea preliminar, prima manşă fiind programată în Bănie, pe 8 august, foarte posibil cu porţile închise.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.