Maria Grapini solicită anchetă europeană privind traficul de persoane!

Europarlamentarul Maria Grapini a avut, luni, 16 septembrie, o intervenție, în plenul PE de la Strasbourg, cu privire la traficul de persoane, prin care a tras un semnal de alarmă, dar a cerut și un demers imediat concret: anchetă europeană legată de traficul de persoane, traficul de minori și traficul de femei pentru prostituție.

“Sunt rețele transfrontaliere, de aceea mi-am permis să fac, nu demult, o scrisoare președintelui Parlamentului European, dar, acum, cer și Comisiei să intervină urgent, prin agențiile pe care le plătim din bugetul Uniunii Europene – așa cum este EUROPOL – și să declanșeze o anchetă în toate statele membre, pentru că nu va putea niciodată un singur stat să rezolve aceste rețele de trafic de carne vie! UE înseamnă și securitatea cetățenilor, drepturile omului înseamnă și securitate!”, a declarat europarlamentarul roman, în plenul PE.

Mai mult decât atât, Maria Grapini a adus în discuție, din nou, cazul româncei Camelia Smicală, susținând că nici drepturile copiilor nu sunt respectate, chiar în țara care deține președinția Consiliului UE, Finlanda.

“Copiii instituționalizați nu au dreptul să-și spună opinia, deși legea prevede că la 12 ani se pot prezenta în instanță. Este cazul medicului Smicală, cu doi copii, care se chinuie de trei ani să-i recupereze! Trebuie, totuși, să ne gândim nu numai la dezvoltare economică, ci și la apărarea drepturilor omului. Respectarea drepturilor omului trebuie analizată nu numai în țările din Est, pentru că traficul se face dinspre Est în țările din Vest. Așadar, solicit această anchetă în toate statele membre!”, a mai declarat Maria Grapini, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.