Președintele Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, revocat după ce și-a falsificat CV-ul

0

Președintele Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, a fost revocat din funcția de președinte al companiei și din poziția de membru al directoratului Transelectrica, anunţă Edupedu.ro, citând surse apropiate ședinței. Decizia a fost luată de către Consiliul de Supraveghere al companiei, după ce Edupedu.ro a dezvăluit că Marius Dănuț Carașol și-a falsificat CV-ul, spunând că a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București. Universitatea a precizat însă că directorul Transelectrica „a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile”.

Consiliul de Supraveghere al Transelectrica îi ceruse preşedintelui directoratului, Marius Caraşol, diplomele de studii în original, urmând să dispună măsurile care se impun în conformitate cu prevederile legale, în urma informaţiilor din presă că şi-ar fi falsificat CV-ul.

„Consiliul de Supraveghere al Companiei analizează cu maximă seriozitate şi responsabilitate aceasta problemă, având în vedere că Transelectrica este o societate strategică la nivel naţional şi o companie listată la Bursa de Valori Bucureşti”, se arată într-un comunicat de presă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.