FSLI, apel public către senatorii României: „Votați legea privind protecția cadrelor didactice!”

0

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ care reprezintă interesele a peste 165.000 de angajați din sistemul de educație, a înaintat astăzi către senatorii României un APEL PUBLIC prin care solicităm votarea în perioada imediat următoare a legii prin care se oferă protecție cadrelor didactice în îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției.

 La propunerea federației noastre, în urmă cu peste trei ani a fost depusă o inițiativă legislativă privind protecția cadrelor didactice în îndeplinirea atribuției specifice funcției. După ce a trecut tacit de Camera Deputaților, acest proiect de lege s-a blocat la Senatul României. Creșterea numărului de cazuri de violență din școli ne obligă să cerem imperativ parlamentarilor din Senatul României să urgenteze votarea acestei legi.

Practic, această lege, după aprobare, va deveni o formă importantă de protecție pentru colegii noștri, iar spațiul școlar va fi unul mai sigur, în care să se presteze un act educațional de calitate, iar angajații din educație să nu mai fie victime ale agresiunilor de orice tip.

” Cazul recent de la Școala Bădulești-Dâmbovița al directorului bătut și amenințat cu moartea de un părinte , cazul de la Ploiești în care o profesoară a fost înjunghiată de un fost elev  sunt  exemple mediatizate, de agresiuni care au avut loc în cadrul unităților de învățământ asupra cadrelor didactice. Și sunt foarte multe alte cazuri de agresiuni asupra cadrelor didactice care nu sunt cunoscute de opinia publică. Violența din școli este o realitate și o problemă extrem de gravă. De aceea, am cerut parlamentarilor din Senatul României să ia în  dezbatere, cât mai repede posibil, acest proiect de act normativ, pentru a demonstra că îi respectă pe colegii noștri din unitățile de învățământ și că sunt interesați  față de ceea ce se întâmplă în  mediul școlar”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.