Noul ministru al Educației, Monica Anisie, își propune „un mandat dedicat tinerilor”

Monica Anisie, noul ministru al Educaţiei, a mers marţi dimineaţă la ministerul pe care urmează să le conducă.

„Acest mandat îl dedic tinerilor. Elevii deja mi-au scris mii de mesaje, sunt înnebuniţi şi părinţii, voi vedea cum voi împărţi lucrurile”, a declarat Monica Anisie, la sosirea la MInisterul Educaţiei. Declaraţia vine în contextul că Monica Anisie este şi profesoară de Limbă română la Colegiul Național „Tudor Vianu” din București, iar la audierile din comisiile de specialitatea din Parlament ministrul a anunţat că intenţionează să-şi păstreze orele la clasă pe timpul mandatului de ministru.

Anterior, Monica Anisie a scris pe Facebook, după depunerea jurământului la Palatul Cotroceni, că „am sentimentul unui început de drum dificil, dar atât de provocator și plin de responsabilități, intr-un domeniu care reprezintă însăși viața mea – educația și instruirea copiilor și tinerilor”.

„Sunt conștientă ca misiunea pe care o am de îndeplinit imi va marca atât cariera, cât și reputația! Voi lupta să le apăr, pe amândouă! Singurul reper care mă va călăuzi va fi o situație mai bună pentru elevi și studenți, oferindu-le cel mai bun sistem de educație, la ei acasă! Îmi doresc o infrastructură modernă de cercetare, menită să valorifice imensele resurse de inteligență ale națiunii române. Acesta este crezul meu, pentru care am depus jurământul, cu mâna pe Biblie”, a scris Monica Anisie.

Noul ministru al Educaţiei a declarat, de asemenea, în cadrul audierilor că Programul de guvernare al PNL prevede revenirea la legislaţia anterioară ordinului de ministru dat de Daniel Breaz care prevede ca la liceu să nu se intre cu medii mai mici de 5 la Evaluarea Naţională.

La audierea în comisiile de specialitatea, Cristina Monica Anisie a propus şi mai multe măsuri pentru reducerea abandonului şcolar.

„O altă problemă de sistem o reprezintă abandonul şcolar. În spaţiul public se vorbeşte foarte des de abandon şcolar şi analfabetism funcţional. Sunt două lucruri extrem de grave, sunt lucruri care trebuie să realizăm, să fim conştienţi că trebuie să găsim măsurile potrivite pentru a preveni şi combate aceste fenomene”, a declarat Cristina Monica Anisie.

Ea a precizat că printre măsurile propuse de prevenire a abandonului şcolar se află programul „Masa caldă”, decontarea integrală a transportului, consilierea la şcoală şi programul „Şcoală după şcoală”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.