Pariul pe care Orban este obligat să-l câștige

0

Guvernul Orban a intrat în „pâine”. Provocări uriașe se arată în fața unui guvern minoritar liberal, susținut condiționat de partenerii politici din Parlament, după dezastrul guvernării PSD-ALDE. Puțini au crezut că Ludovic Orban , premierul desemnat de Iohannis, va reuși să își treacă Guvernul printr-un Legislativ plin de interese și capcane politice. Unii, chiar liberali, îl priveau pe Orban ca pe o victimă și discutau fervent, pe la colțuri evident, dacă Orban va mai fi propus premier de Iohannis și a doua oară sau nu. Și dacă nu: cine va fi noul premier desemnat? În ciuda tuturor obstacolelor, Orban a reușit. S-a dovedit abil, ferm, bun-cunoscător al unei ecuații politice cu multe necunoscute!

Preluarea guvernării reprezintă un pariu uriaș pentru PNL, fie și prin prisma faptului că bugetul României a fost devalizat de o guvernare haotică, iresponsabilă și profund coruptă! Iar instituțiile au fost decredibilizate accentuat! Reușita, performanța actului de guvernare este obligatorie pentru Orban și colegii/colegele săi/sale de la Palatul Victoria.

Ceea ce a adus, în primul rând, Orban la Palatul Victoria este decență și respectul față de români. Profesionalismul este însă, obligatoriu, pentru ca rețeta guvernării să fie de succes!

În mod cert, PSD și aplaudacii plătiți cu bani grei de la televiziunile de casă vor lovi sistematic, vor încerca să decredibilizeze guvernul Orban. Orice gest, orice decizie, orice tentativă a readuce România pe drumul cel bun va fi criticată vehement. Orice proiect va fi desființat, demonizat.

Ludovic Orban și-a impus, cu mici excepții, echipa dorită la Palatul Victoria. Are responsabilitatea prestației fiecăruia dintre colegii săi de guvernare. Niciun pas greșit nu este permis! Știe foarte bine că mulți dintre colegi/parteneri așteaptă greșelile sale pentru a-l discredita în fața președintelui Iohannis.

Cred, însă, că Orban va reuși să ducă PNL spre victorii nu numai la prezidențiale, dar și la locale și parlamentare! În caz contrar, mandatul său la Palatul Victoria va fi unul scurt!

Contestat, criticat, ironizat, de-a lungul ultimilor ani, Ludovic Orban a dat în această săptămână testul maturizării sale politice. „Sică Mandolină”, cum a fost “alintat” de adversarii politici, le-a “cântat” acestora melodia salvării unei țări confiscate de o gașcă politică ce se transformase într-un grup infracțional.

Cei ce l-au subestimat pe Orban (sursa foto: ecopolitic.ro) și care “propovăduiau” că PNL o va lua pe urmele PNTcd în mandatul său de lider de partid s-au umplut, din nou, de ridicol!

Contează, însă, modul în care noul premier va gestiona relația cu colegii de partid. Prea mulți îi vor cânta oda prieteniei, prea mulți vor încerca să taie cu mâna lui, prea mulți îi vor număra/exacerba greșelile, prea mulți îi vor dori scaunul de premier.

Cheia succesului/insuccesului se află, exclusiv, în mâna sa. Dacă va gestiona, cu abilitate și decență, puterea uriașă a funcției deținute și va privi mai întâi spre români și abia apoi spre colegii din PNL, Ludovic Orban poate avea un mandat de minimum cinci ani la Palatul Victoria. Și apoi, cine știu, poate candida la prezidențiale cu șanse consistente…

O mare provocare o reprezintă și mult-clamata depesedizare a administrației publice. Dacă nu va exista un audit corect, pliat pe realitate, și vor fi demiși/forțați să demisioneze toți șefii de deconcentrate din județe doar pentru a se cocoța în funcții liberali, eșecul va fi unul usturător pentru Orban și PNL!  Cunosc în județe șefi de instituții, super-profesioniști, care știu ceea ce fac și fac bine în funcțiile deținute! Este corect: să zboare toate amantele, pupilele, incompetenții, politrucii, cocoțați în funcții de PSD. Dar totul trebuie făcut cu o analiză fără cusur: Pentru că există riscul ca epurarea politică marca PSD să fie înlocuită cu cea a PNL. Iar USR abia așteaptă la cotitură!

Un editorial de Iulian Badea

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.