Viceprimarul liberal al sectorului 2, Dan Cristian Popescu: PNL va câștiga detașat alegerile prezidențiale, locale și parlamentare!

Domnule viceprimar Dan Cristian Popescu, ca reprezentant liberal, cum caracterizați rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale? Dar finala Klaus Iohannis-Viorica Dăncilă?

Putem pleca, ca punct de reper, de la prognozele date de mine la precedentul interviu acordat publicației dumneavoastră, cu aproximativ o lună înantea primului tur al alegerilor prezidențiale. Am estimat un scor de 14% pentru candidatul USR-PLUS, Dan Barna, și un scor de 38% pentru candidatul susținut de PNL, actualul președinte, Klaus Iohannis, ambele corecte. Discrepanța majoră a fost în privința scorurilor obținute de ceilalți doi candidați, Viorica Dăncilă și Mircea Diaconu. Estimările mele inițiale aveau ca reper faptul că aceștia urmau să obțină voturi de pe partea stângă a eșichierului politic, care are un bazin de 30-35%. Eu am susținut că Mircea Diaconu va obține un scor de 18%, în timp ce doamna Dăncilă era creditată de mine cu 16%. Bazinul electoral al celor doi a fost, în marja anticipată, de 33%, ce nu am reușit, însă, să estimez a fost faptul că voturile, din acest culoar, vor rămâne în mare parte la doamna Dăncilă, eu crezând că acestea vor merge, într-o proporție mult mai mare, către Mircea Diaconu, susținut de Pro România și ALDE.  Cu toate problemele domnului Mircea Diaconu mi-a fost greu să cred că electoratul de stânga o va vota semnificativ pe Viorica Dăncilă.

Au fost, de altfel, două lucruri pe care nu am reușit să le prevăd. Primul a fost campania foarte bună la nivel grafic, video și de mesaj a doamnei Dăncilă. Au fost, în ecuație, niște echipe profesioniste, pe unii din cadrul lor îi cunosc, care au reușit să comunice foarte bine electoratului. Al doilea lucru a fost poziția lui Victor Ponta. Dacă acesta, după trecerea moțiunii, a fost marele câștigător și s-a crezut pe cai mari, a reușit „performanța” de a pierde tot, ceea ce câștigase în ziua moțiunii,  în ziua învestirii Guvernului Orban. Și în acest moment , Ponta a vrut să fie câștigătorul zilei și să blocheze Guvernul Orban dar nu i-a ieșit. Eșuând în acest demers, el a devenit, cum se spune, foarte puțin apetisant pentru trădătorii din PSD pentru că aceștia au realizat că nu mai au unde să se ducă. Și ca atare au rămas captivi în PSD, deși sunt convins că niciunul dintre ei nu crede în potențialul politic al doamnei Dăncilă. Au realizat, însă, că dacă nu sunt toți uniți și vor pune umărul la salvarea situației din partid, în sensul trimiterii candidatului PSD în turul II, riscă să piardă și mai mult! Ei au fost fideli partidului, nu doamnei Dăncilă! Să fim serioși: nimeni din PSD nu crede că Viorica Dăncilă se va impune în turul II în fața lui Klaus Iohannis! Aceste două motive au fost cauza voturilor consistente obținute de Viorica Dăncilă, în dauna lui Mircea Diaconu.

“Scorul de 9%, o performanță pentru Mircea Diaconu”

A fost, în aceste condiții, Mircea Diaconu o victimă a jocurilor politice și a greșelilor strategice ale lui Victor Ponta?

Nu cred asta, deși tensiunile din ultima perioadă din Pro România, dar și din cadrul Alianței cu ALDE, au afectat scorul lui Mircea Diaconu. Așa cum estimasem, foarte multe voturi urmau să fie obținute de Mircea Diaconu doar prin prisma faptului că Viorica Dăncilă este un candidat extrem de slab. Puteam vorbi practic, în cadrul bazinului de stânga, de un vot anti-Dăncilă. Oricum, locul patru obținut în cursa prezidențială, cu un scor electoral de 9% reprezintă o performanță pentru acesta!

Perdantul zilei de 10 noiembrie a fost, domnule Dan Cristian Popescu, candidatul USR-PLUS, Dan Barna. Cum comentați?

Pentru mine, scorul obținut de Dan Barna, de doar 14%,  nu a reprezentat o surpriză.Surpriza a fost mare pentru cei de la USR-PLUS, pentru că ei s-au autoalimentat cu șansa iluzorie a unei finale prezidențiale cu Iohannis. De altfel, mesajele liderilor USR-PLUS chiar și după închiderea urnelor, erau optimiste și nu excludeau intrarea în finala prezidențială a lui Dan Barna. Marea greșeală a USR-PLUS a fost că au plecat de la un scor conjunctural obținut la alegerile din 26 mai, scor generat atât de referendumul declanșat de președintele Iohannis, dar și de antipatia cronică din toată țara la adresa lui Liviu Dragnea. USR și PLUS au fost, repet, conjunctural, beneficiarii electorali ai acestei situații. De altfel, la alegerile europarlamentare am avut o prezență uriașă, mai mare chiar decât cea de la primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică.

Liderii USR-PLUS au pornit de la acele premise și s-au autoalimentat cu iminentata intrare a lui Barna în turul II. Toate mesajele lor manipulatoare, între cele două tururi, au vizat, exclusiv, o finală cu Iohannis.

„Non-acțiunea USR-PLUS, refuzul de a intra la guvernare, a deranjat o parte importantă a electoratului acestei alianțe

Ce rol a jucat, domnule Dan Cristian Popescu, refuzul USR-PLUS de a intra la guvernare după căderea Guvernului Dăncilă în scorul obținut de Dan Barna?

Foarte mare. Non-acțiunea USR-PLUS, refuzul de a intra la guvernare, a deranjat o parte importantă a electoratului acestei alianțe. Nu poți să emiți pretenția de a juca în prima ligă politică, și să refuzi, deși chiar parte din electoratul tău cere acest lucru, să intri la guvernare. Orice om care iese la vot și votează în favoarea unui partid își dorește ca acest partid să intre, în urma votului său, la guvernare. Mai ales în cazul unei situații dezastruoase generate de guvernarea haotică, arogantă și iresponsabilă a PSD.

Mesajul este simplu: te votez ca să faci ceva pentru mine! Și ție, ca partid, când ți se oferă șansa de a face un lucru bun pentru cei care te-au votat și implicit pentru România spui: stai că eu nu am majoritatea dorită și intru la guvernare abia la anul! Niciodată nu o sa ai 100% în Parlament, trebuie să îți asumi responsabilitatea guvernării mai ales în situațiile dificile. Trebuie să reprezenți și să te bați pentru electoratul tău în orice condiții. Aceste condiții „de pension”, ridicate de liderii USR-PLUS ,pentru a-și explica refuzul intrării la guvernare îi fac, practic, de râs.Trebuie îți asumi responsabilitatea guvernării, așa cum am spus, în orice condiții.

Cum caracterizați campania lui Klaus Iohannis, candidatul susținut de PNL?

Campania a fost foarte bună. Și-a folosit rolul de lider quasi-recunoscut în România. Toată lumea era conștientă, încă de la începutul acestei campanii, că președintele în exercițiu, Klaus Iohannis, va câștiga detașat alegerile prezidențiale. Această realitate, cu câștigător dinainte cunoscut, a afectat dinamismul campaniei electorale. Campaniile prezidențiale trecute erau, după cum se știe, mult mai dinamice. Era greu să apară surprize. Bătălia mare a fost pentru locul doi. Din punctul meu de vedere, Klaus Iohannis va defila în turul II în fața Vioricăi Dăncilă.

Viorica Dăncilă nu are nici cea mai mică șansă să obțină un succes în fața lui Klaus Iohannis.

“Iohannis ar fi câștigat cu peste 65% o finală prezidențială cu Dan Barna”

S-a vorbit foarte mult de faptul că președintele Iohannis și-a dorit o finală prezidențială cu Viorica Dăncilă, încercând să evite una cu Dan Barna. Cât adevăr este, domnule Dan Cristian Popescu, în aceste ipoteză vehiculată de foarte multă lume?

Sub nicio formă președintele Klaus Iohannis nu s-a temut de o confruntare, în turul II, cu Dan Barna. Am avut, ca partid, analize sociologice pentru cele trei variante de finală prezidențială: cu Dăncilă, Barna și Diaconu. În toate, scorurile obținute de Klaus Iohannis ar fi depășit 65%. Nu a existat niciun fel de emoție, de stres, legate de victoria iminentă, categorică, a lui Klaus Iohannis.

Prevăd și între aceste tururi o campanie anostă, plictisitoare, care se va solda cu o prezență puțin mai mică decât în primul tur. Poate doar antipatia, teama, de un posibil succes, exclus din punctul meu de vedere, al Vioricăi Dăncilă ar crește prezența la vot pe 24 noiembrie.

„PSD iese din ecuția guvernării până în anul 2024”

Va mai continua, domnule Dan Cristian Popescu, Viorica Dăncilă la șefia PSD după pierderea alegerilor prezidențiale?

Deși estimam că Viorica Dăncilă va fi înlocuită de la conducerea PSD după primul tur, astăzi sunt convins că aceasta nu va mai lider al PSD după 24 noiembrie. Nu cred că Viorica Dăncilă va obține un rezultat mai mare de 32%. Vom asista, în consecință,  la o nouă zi a „cuțitelor lungi”  în PSD și cel mai probabil, într-o primă fază, partidul va fi condus de Marcel Ciolacu. După aceea vor avea un Congres unde taberele din partid își vor disputa supremația.

Nu văd, însă, posibil ca PSD să își revină până la alegerile locale și parlamentare din 2020. Poate vor reintra în ecuația guvernării începând cu anul 2024 dar și asta în contextul unei reformări radicale a partidului.

Va mai conta USR-PLUS, domnule Dan Cristian Popescu, în ecuația politică la alegerile locale și parlamentare de anul viitor, mai ales după insuccesul lui Dan Barna?

Dacă vor continua pe aceeași linie ipocrită, gen: vrem să vă salvăm, dar nu nu ne asumăm vreun efort în acest sens, vor continua să scadă. Nu exclud o serie de conflicte în interiorul USR, dar și al Alianței USR-PLUS. De asemenea, nu exclud nici varianta ruperii USR de PLUS, mai ales că atunci când avantajele unui scor electoral suficient pentru ambele partide se estompează, apar, inevitabil, divergențele. Lupta din USR-PLUS este generată de faptul că în aceste partide noi unii au obținut niște funcții și alții, nu. Iar cei din urmă sunt deranjați de această situație. Multe  neînțelegeri sunt, încă, mascate din dorința de a aștepta alegerile de anul viitor. Conflictele vor escalada după ce unii vor rămâne fără nimic.

Nu cred că USR-PLUS va mai depăși 15% până la alegerile locale și parlamentare. Cred că o parte a electoratului USR-PLUS s-a cam săturat de subiectele inventate ale unora dintre liderii acestor partide și încep să-și pună întrebări serioase privind dorința acestor partide de a face, concret, ceva pentru România.

Dan Cristian Popescu

„Trecerea Guvernului PNL-o misiune imposibilă. Meritul lui Ludovic Orban este uriaș”

Domnule Dan Cristian Popescu, pentru mine învestirea Guvernului Orban a reprezentat o surpriză uriașă. Cât de important a fost rolul jucat de Ludovic Orban în reușita acestui demers, pe care, repet, mulți îl vedeau eșuat?

Meritul președintelui PNL, Ludovic Orban, în trecerea Guvernului liberal este uriaș. Este un politician cu mare experiență și eu nu m-am îndoit nicio clipă că negocierile demarate de dânsul se vor solva cu rezultatul așteptat. A fost, practic, o misiune imposibilă. În continuare, este nevoie de negocieri abile pentru că, până la urmă, vorbim de un guvern minoritar. Trebuie să negociezi permanent cu șase-șapte entități politice, ceea ce este foarte dificil. Este, în același timp, un avantaj în contextul în care niciunul dintre partidele cu care negociem nu este atât de puternic încât să se diferențieze de ceilalți parteneri de dialog. Dar, în același timp, matematic, fiecare dintre aceste partide îți poate altera iremediabil majoritatea fragilă din Parlament. Tocmai din acest motiv este nevoie, și domnul președinte Orban o are, de acea abilitate de a negocia.

Nu este exclus ca partidele care susțin, condiționat, Guvernul Orban, să avanseze din motive electorale și anumite proiecte politicianiste, de care PNL trebuie să se disocieze.

Cum vede un liberal cu vechime în partid componența Guvernului Orban? Putem vorbi, în sfârșit, după guvernarea PSD-ALDE, de meritocrație, de persoane competente, profesioniste, responsabile, în ecuația guvernării?

Pe cei mai mulți dintre miniștri îi cunosc, sunt oameni pregătiți, cu experiență, care au performat în domeniile lor. Din sectorul 2, o avem pe doamna Monica Anisie, ministru al Educației și Cercetării, fost secretar de stat și director în Minister și un profesor cu o experiență remarcabilă care a performat în domeniul de activitate. Este o decizie grea și o responsabilitate pe măsură a fiecărui politician care acceptă să intre într-un guvern. Fiecare, însă, și-a pus cariera politică în joc pentru că acest Guvern PNL nu are voie să facă greșeli.

„Mandatul 2020-2024 va fi mandatul marilor realizări ale PNL

Vor câștiga Ludovic Orban și guvernul pe care îl conduce pariul unor succese la alegerile locale și parlamentare de anul viitor?

Bineînțeles. Este parcursul pe care PNL s-a înscris după câștigarea alegerilor europarlamentare. Vom câștiga alegerile prezidențiale, apoi pe cele locale și parlamentare. Este un lucru foarte bun, dar în același timp trebuie să fim foarte atenți pentru că aceste victorii vor genera așteptări uriașe din partea românilor. Alegătorii vor fi extrem de atenți și vor vrea să facem lucruri mari. Mandatul 2020-2024 va fi mandatul marilor realizări ale PNL. Trebuie să ne ridicăm la așteptările celor mulți.

Și nu în ultimul rând, domnule Dan Cristian Popescu, ce le răspundeți celor care susțin că începând cu al doilea mandat Klaus Iohannis nu se va mai implica deloc în viața politică nemaiavând nicio miză personală?

Cred că aceștia vor mai avea o mare surpriză. Tocmai faptul că va fi ultimul mandat de președinte îi va da președintelui Iohannis o libertate și mai mare pentru a face lucruri bune pentru România. Trebuie însă să înțelegem că în cel de-al doilea mandat experiența președintelui Iohannis va fi mult mai mare. În următorii cinci ani, sunt convins că Iohannis va reuși cel mai bun mandat de președinte al României din ultimii 30 de ani.

Un interviu realizat de Iulian Badea

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.