IPS Teodosie îi oferă tânărului Mihai Căldăraru diploma de recunoștință pentru activitatea filantropică

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, oferă tânărului Mihai Căldăraru, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului România din cadrul Asociației Europene a Drepturilor Omului și Protecției Sociale (DGASPCR – AEDOPS), Diploma de recunoștință pentru activitatea filantropică desfășurată în mai multe orașe ale țării, printre care și Constanța.

Povestea de viață a tânărului Mihai Căldăraru este impresionantă.

La vârsta de trei luni a ajuns într-un orfelinat, unde a avut o viață foarte dificilă, fiind deseori supus unor rele tratamente, care i-au deteriorat permanent starea de sănătate.

Acestea însă nu l-au descurajat. A urmat cursurile unei Scoli de Arte și Meserii, al unei Școli Populare de Artă și al unui curs de inspector de resurse umane.
După ieșirea din orfelinat, a înțeles „din interior” drama copiilor instituționalizați, așa că și-a dedicat viața ajutorării acestora. A urmat cursurile de Jurnalism ale Universității Hyperion, după care a înființat două publicații (”MicNews” și ”Glasul orfanului”) și o asociație, MicNews, cu ajutorul cărora a desfășurat o serie de proiecte dedicate, printre care amintim:
– Tabere la mare și la munte pentru copii defavorizați.
– Campaniile naționale “Sărăcia Distruge Omenia”, Câștigă România, Dăruiește Bucuria! ” și „Rechizite pentru viitorul tău”, în care au fost ajutați sute de copii și bătrâni defavorizați.
– Parteneriat cu Primăria Mun. Constanța.
Parte din aceste proiecte au fost desfășurate și în parteneriat cu Asociația Europeană a Drepturilor Omului și Protecției Sociale, un ONG care l-a „adoptat” pe Mihai și l-a numit, în acest an, director general pentru România.
Pentru toate acestea, Arhiepiscopia Tomisului și IPS Teodosie oferă tânărului Mihai Căldăraru recunoașterea activității filantropice, depuse în slujba aproapelui aflat la nevoie, și, totodată, îi mulțumesc pentru credința în Dumnezeu și iubirea de aproapele dovedită conform Bibliei, nu doar cu vorba, ci și cu fapta.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.