Sondaj intern PNL: Rareș Bogdan o învinge pe Gabriela Firea la Primăria Capitalei!

0

Realitatea PLUS a obținut primele date din analiza internă realizată de Partidul Național Liberal. Potrivit acestora, Rareș Bogdan este favorit. El ar obține 32 la sută din voturi, în timp ce principala sa contracandidată, Gabriela Firea, ar fi votată de 23 la sută dintre alegători.

Conform cercetării realizată la comanda liberalilor, bătălia pe sectoare ar fi câștigată clar de liberali, cu 31%. Foarte aproape s-ar poziționa USR-PLUS cu 29 de procente, în timp ce PSD ar obține doar 18% din voturi. PMP și PRO România ar putea să obțină doar 7% și respectiv 5 la sută, se arată în datele studiului.

În ceea ce privește clasamentul intern al liberalilor pentru Primăria Capitalei, sondajul îl poziționează ca favorit pe Rareș Bogdan, care ar obține 32 la sută din voturi, urmat de Ludovic Orban cu 25 la sută și Violeta Alexandru care ar obține 20 de procente. Europarlamentarul Rareș Bogdan ar obține cele mai multe voturi și în cursa finală pentru primărie, respectiv 32 de procente. Conform sondajului intern, Gabriela Firea ar obține doar 23 la sută din voturi, Vlad Voiculescu, 14 la sută, iar Nicușor Dan, 11 la sută.

Conform sondajului obținut de Realitatea PLUS, în bătălia din sectoare se detașează clar independentul Robert Negoiță, pe care l-ar vota 55 la sută dintre cetățenii sectorului 3. În sectorul 4, cu un procent foarte mare, șansele de câștig sunt de partea candidatului PSD, Daniel Băluță, iar în celelalte sectoare bătălia va fi strânsă între PNL și USR.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.