Premierul Orban, anunț important în lupta împotriva coronavirusului

Până la această oră, în România au fost confirmate 139 de îmbolnăviri cu coronavirus. În ultimele ore au mai fost confirmați pozitiv încă 16 pacienți. 

Din cauza crizei provocate de virusul din China, autoritățile vor implementa noi măsuri de limitare a răspândirii COVID-19.

„Faptul ca, in Romania, raspandirea virusului s-a realizat mai incet si numarul de cazuri diagnosticate este relativ mic e cea mai buna dovada ca masurile luate au fost eficiente si, chiar daca au parut severe, au produs rezultate cat se poate de bune. Odata cu votul de investitura, avem posibilitatea sa emitem acte normative cu valoare de lege, OUG. Am luat masuri pentru a imbunatati capacitatea de actiune a diferitelor institutii ale statului implicate in efortul de reducere a raspandirii virusului”, a spus Orban.

„Va cer sa respectati toate recomandarile formulate de specialisti, transmise prin intermediul unor anunturi de utilitate publica. E foarte important ca orice cetatean sa respecte masurile care se iau: carantinarea si izolarea la domiciliu”, a mai spus Orban.

„Urmarim cu mare atentie evolutiile din economie. Din pacate, epidemia are efect negativ. In domeniul transportului, industriei ospitalitatii, impactul epidemiei e foarte mare si Guvernul e pregatit, prin consultarea partenerilor sociali, sa adopte masuri rapide pentru sustinerea companiilor din domeniile afectate si ale angajatilor care lucreaza in ele. Economia trebuie sa functioneze, trebuie sa mearga cat de aproape de normal pentru ca reducerea impactului negativ in economie trebuie sa fie un efort conjugat”, a mai spus Orban.

„La solicitarea presedintelui, am cerut fiecarui ministru responsabil, care are nevoie de masuri speciale, sa vina cu acele masuri si vreau sa incredintez cetatenii ca vom lua doar acele masuri absolut necesare. Se stie ca e nevoie acuta de echipamente de protectie, medicamente, avem nevoie de proceduri de achizitii rapide, imediate. De asemenea, avem nevoie de masuri care sa intareasca toate institutiile care sunt in prima linie a bataliei. O alta masura care e posibil a fi luata e cea de a limita cresterile preturilor la medicamente si la astfel de produse care sunt foarte cautate acum pentru a nu exista o specula: masti, manusui, dezinfectanti, biocide. Orice masura care va inclusa in cadrul starii de urgenta va fi una pe care noi o vom considera absolut necesara”, a mai spus Orban.

„Am fost contact al unei persoane care a fost diagnosticata pozitiv. Chiar daca sunt sanatos, in conformitate cu regulile stabilite, am obligatia de a sta in izolare 14 zile. Am decis sa ma izolez in aceasta resedinta pentru ca-mi permite sa-mi exercit integral prerogativele de premier. Practic, in aceasta locatie, am toate cele necesare pentru a-mi exercita toate atributiile pe care le am in calitate de premier”, a mai spus Orban.

„Fac un apel la calm, responsabilitate, la respectarea simtului civic. Orice decizie luata nu are alt scop decat sa va fereasca de riscul de contaminare cu acest virus”, a mai mentionat premierul Orban.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.