Maria Grapini avertizează: ”Orban nu are nicio scuză, are cadrul legislativ european pentru a lua măsuri!”

Europarlamentarul Maria Grapini informează public, atât cetățenii, cât și factorii decizionali, că măsurile economice împotriva reducerii consecințelor pandemiei de coronavirus puteau fi luate, așa cum au făcut-o atâtea state membre, încă din data de 19 martie, când Comisia Europeană a prevăzut următoarele măsuri:

„1. în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) din TFUE, statele membre pot, de asemenea, să acorde compensații întreprinderilor din sectoarele care au fost afectate în mod special de epidemie (de exemplu, transporturi, turism, cultură, ospitalitate și comerțul cu amănuntul) și/sau organizatorilor evenimentelor anulate pentru pagubele suferite ca urmare a epidemiei și cauzate direct de epidemie. Statele membre pot să notifice aceste măsuri de compensare a pagubelor, iar Comisia le va evalua în mod direct, în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) din TFUE10.

MĂSURI TEMPORARE DE AJUTOR DE STAT 1. Comisia va considera aceste ajutoare de stat compatibile cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE, sub rezerva îndeplinirii tuturor condițiilor următoare (dispozițiile specifice pentru sectoarele producției primare de produse agricole, pescuitului și agriculturii sunt prevăzute la punctul 23): a. ajutorul pentru fiecare întreprindere sub formă de granturi directe, avansuri rambursabile sau avantaje fiscale ori de plată nu depășește 800 000 EUR;

2. se poate acorda ajutor întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul prelucrării și comercializării produselor agricole cu condiția să nu fie transferat parțial sau total către producători primari, iar cuantumul ajutorului nu se stabilește pe baza prețului sau a cantității produselor achiziționate de la producători primari sau introduse pe piață de întreprinderile în cauză. Ajutoare sub formă de garanții pentru împrumuturi

24. În vederea asigurării accesului la lichidități pentru întreprinderile care se confruntă cu un deficit brusc de lichidități, garanțiile publice pentru împrumuturi pe o perioadă limitată și pentru un cuantum limitat al împrumutului pot constitui, în condițiile actuale, o soluție adecvată, necesară și clar direcționată.

25. Comisia va considera un ajutor de stat sub forma unor noi garanții publice pentru împrumuturi ca fiind compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE, dacă sunt îndeplinite condițiile de mai jos:

a. Primele de garantare sunt stabilite la un nivel minim după cum urmează:

b. Alternativ, statele membre pot notifica scheme luând ca bază tabelul de mai sus, dar în care scadența, prețul și acoperirea garanției să fie modulate (de exemplu, o acoperire mai scăzută care să compenseze o scadență mai lungă);

c. Garanția este acordată cel târziu la 31 decembrie 2020;

Ajutoare sub formă de subvenționare a ratelor dobânzii pentru împrumuturi. Pentru același principal subiacent al împrumutului nu se potcumula ajutoare acordate în temeiul secțiunii 3.2 cu ajutoare acordate în temeiul secțiunii 3.3.

27. Comisia va considera ajutoarele de stat acordate sub forma subvenționării împrumuturilor publice ca fiind compatibile cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE dacă sunt îndeplinite condițiile de mai jos:

a. Împrumuturile pot fi acordate cu rate reduse ale dobânzii care să fie cel puțin egale cu rata de bază (rata IBOR corespunzătoare scadenței de 1 an sau echivalentul acesteia publicată de Comisie24) aplicabilă la 1 ianuarie 2020, la care se adaugă marjele riscului de credit prevăzute în tabelul de mai jos:

3.4. Ajutoare sub formă de garanții și împrumuturi care sunt canalizate prin intermediul instituțiilor de credit sau al altor instituții financiare epidemiei de COVID-19. Întreprinderilor care se confruntă cu un deficit brusc de lichidități li se pot acorda ajutoare sub formă de garanții publice și de rate reduse ale dobânzii în temeiul secțiunilor 3.2 și 3.3 din prezenta comunicare, în mod direct sau prin intermediul instituțiilor de credit și al altor instituții financiare care acționează ca intermediari financiari. Instituțiile de credit sau alte instituții financiare ar trebui să transfere în cea mai mare măsură posibilă beneficiarilor finali avantajele garanției publice sau ale ratelor dobânzii subvenționate pentru împrumuturi.Intermediarul financiar trebuie să fie în măsură să demonstreze că utilizează un mecanism prin care se asigură că avantajele sunt transferate în cea mai mare măsură posibilă către beneficiarii finali sub forma unor volume mai mari de finanțare, a unor portofolii mai riscante, a unor cerințe mai reduse în materie degaranții reale, a unor prime de garantare mai mici sau a unor rate ale dobânzii mai scăzute. În cazul în care există o obligație juridică de a prelungi scadența împrumuturilor existente pentru IMM-uri, nu se poate percepe niciun comision de garantare.3.5. Asigurarea creditelor la export pe termen scurt.

4. MONITORIZARE ȘI RAPORTARE 34. Statele membre trebuie să publice informațiile relevante cu privire la fiecare ajutor individual acordat în temeiul prezentei comunicări pe site-ul web cuprinzător dedicat ajutoarelor de stat, în termen de 12 luni de la data acordării.

35. Statele membre trebuie să prezinte Comisiei rapoarte anuale.

36. Până la 31 decembrie 2020, statele membre trebuie să prezinte Comisiei o listă a măsurilor instituite în baza schemelor aprobate în temeiul prezentei comunicări.

37. Statele membre trebuie să se asigure că păstrează evidențe detaliate privind acordarea ajutoarelor care fac obiectul prezentei comunicări. Aceste evidențe, care trebuie să conțină toate informațiile necesare pentru a se stabili că au fost respectate condițiile necesare, trebuie păstrate timp de 10 ani de la acordarea ajutorului și furnizate, la cerere, Comisiei.„

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.