Și Japonia introduce starea de urgență în lupta cu noul coronavirus

0

Premierul japonez Shinzo Abe a anunţat marţi instaurarea stării de urgenţă, pentru o durată iniţială de o lună, pentru şapte regiuni din ţară, inclusiv Tokyo şi Osaka, pentru a limita răspândirea noului coronavirus după o înmulţire alarmantă a cazurilor în zonele urbane.

Decizia, care va intra în vigoare miercuri şi care este prevăzută să ţină până la 6 mai, le va permite guvernatorilor regionali să ia măsuri de prevenţie mai ferme, de la îndemnarea cetăţenilor să stea în casă şi până la restricţionarea activităţii şcolilor şi a altor facilităţi, deşi nu există sancţiuni legale pentru nerespectarea lor.

Măsurile care vor fi luate pe baza acestei decizii, prima care instituie o astfel de stare de urgenţă în Japonia, ar putea reduce parţial drepturile şi libertăţile persoanelor. Însă, datorită limitărilor prevăzute în legislaţia din Japonia, ele nu vor duce la izolări stricte, de amploarea celor văzute în alte ţări afectate de virus, precum China sau Franţa, precizează Kyodo.

În cadrul unei reuniuni a grupului operativ pentru COVID-19, Abe a declarat starea de urgenţă pe baza unei legislaţii modificate recent pentru a răspunde pandemiei de coronavirus. El a discutat cu comisia consultativă de experţi specializaţi în boli infecţioase şi în sănătate publică ce îşi dăduse anterior acordul, completând procesul necesar în astfel de situaţii excepţionale.

„Am decis să declar stare de urgenţă deoarece am ajuns la un punct în care răspândirea infectărilor a devenit rapidă şi vastă în întreaga ţară şi riscă să aibă un impact grav asupra vieţilor oamenilor şi asupra economiei”, a spus Abe în parlament.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.