Premierul Orban, clarificări despre majorarea pensiilor de la 1 septembrie
Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă seara, la un post TV, că pensiile vor crește, dar vor crește în funcție de cursul economiei. Liderul PNL a spus că, dacă economia va permite, pensiile vor crește cu un procent mai mare.
„Pensiile vor crește, cu cât vor crește pensiile depinde de starea economiei și de capacitatea efectivă de a plăti pensiile.
Sustenabilitatea sistemului de pensii este fundamentală, vrem să oferim garanția ficărui pensionar de a primi pensia pe care o merită”, a spus premierul Orban.
Întrebat dacă se va da 10 la sută sau 40 la sută, prim-ministrul Orban a spus că asta va fi stabilită în funcție de economie.
”La șase luni va trebui prezentat un raport privind situația economică și bugetară. Vom face prognozele de evoluție a economiei românești, la baza deciziei pe care o vom lua va sta realitatea economică. Repet, pensiile vor crește dar cu cât permite economia. Cu cât economia merge mai bine, pensiile vor crește cu un procent mai mare”, a declarat Ludovic Orban.