Răzvan Marin, tot mai aproape de un club la care Hagi a făcut istorie

Răzvan Marin (24 ani) poate ajunge la un alt club vara aceasta, chiar dacă a anunțat că vrea să devină un jucător de bază la Ajax.

Mijlocașul român nu a rupt gura târgului la formația din Amsterdam, însă nu duce lipsă de oferte. Potrivit turcilor de la Fotomac, Galatasaray, club la care Gică Hagi a scris istorie, și-ar dori să îl împrumute pe Marin și să includă în contract opțiunea unui transfer definitiv.

În Turcia, la Galatasaray, evoluează și Florin Andone, atacant împrumutat de la Brighton.

”Primul meu plan este să devin jucător de bază la Ajax, iar dacă totul merge bine, aș vrea să fac pasul către un club de top.”, declara recent Răzvan Marin.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.