Liberalul Florica Cherecheș: Guvernul Orban a pregătit un plan masiv de investiții în infrastructura de învățământ!

0

Epidemia cu noul Coronavirus a afectat și calitatea învățământului, nu numai economia. Însă Ministerul Educației a reușit, până în momentul de față, să gestioneze bine situația și să nu blocheze cursurile sau examenele elevilor și studenților.

Această situație sanitară însă readuce în actualitate o problemă cu care autoritățile centrale și locale se confruntă de foarte mult timp: obținerea autorizațiilor sanitare de funcționare pentru unitățile școlare.

Nu este un secret pentru nimeni că mii de unități școlare nu pot respecta criteriile de siguranță din cauza degradării, a lipsei de investiții din ultimii ani ai guvernării PSD, a grupurilor sanitare insalubre. De aceea, Planul Național de Investiții al Guvernului PNL are programate investiții masive pentru reabilitarea și modernizarea  unităților școlare.

Astfel, investițiile în infrastructura de învățământ vor avea ca obiectiv de bază reducerea ratei de abandon școlar, creșterea siguranței elevilor și profesorilor în școli, reducerea supra-aglomerării elevilor în clase și asigurarea accesului la învățământ gratuit, în proximitatea domiciliului, pentru fiecare copil. În acest sens, Guvernul României a programat pentru perioada 2021-2027 un pachet de investiții pentru infrastructura de învățământ care urmărește modernizarea și reabilitarea a 2.488 de unități școlare, construcția a 346 de grădinițe, 40 de campusuri școlare, construirea a 30 de cămine studențești și reabilitarea a 8 centre universitare, costurile totale ridicându-se la 14 miliarde de lei.

Situația grea cu care se se confruntă sistemul de educație de 30 de ani trebuie să se schimbe, iar Guvernul liberal va investi toate resursele necesare, având în vedere că viitorul țării depinde de un învățământ de calitate.

Florica Cherecheș

Deputat PNL

Vicepreședinte al Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților

Președinte OFL

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.