Alarmant: Tot mai mulți români, depistați pozitiv cu COVID-19 în Grecia!

0

Încă un cetățean român a fost depistat pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV2 în Grecia, potrivit unui răspuns al Ministerului Afacerilor Externe pentru Romaniatv.net. Acesta se află în Insula Creta și a fost plasat în carantină într-un hotel special desemnat efectuării acestei măsuri. Starea persoanei infectate este bună, fiind asimptomatică. De asemenea, MAE precizează „în anumite cazuri, cetățenii români depistați pozitiv pentru infecția cu COVID-19 au solicitat în mod expres discreție cu privire la situația lor, refuzând informarea autorităților române cu privire la situația sau starea de sănătate”.

„Ministerul Afacerilor Externe precizează că, urmare a declarațiilor publice susținute de ministrul delegat pentru protecție civilă al Republicii Elene, Nikos Hardalias, conform cărora, până la acest moment, 61 de cetățeni români ar fi fost depistați pozitiv pentru infecția cu COVID-19 pe teritoriul Republicii Elene, Ambasada României la Atena a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile elene competente pentru a obține informații suplimentare cu privire la situația acestora și starea de sănătate.
MAE menționează că datele comunicate în mod public până în prezent cu privire la cazurile turiștilor români depistați ca fiind infectați cu COVID-19 pe teritoriul Greciei au fost obținute de către Ambasada României la Atena și Consulatul General al României la Salonic fie direct de la autoritățile elene, fie, în mod direct, de la cetățenii români vizați. Totodată, MAE menționează că, în anumite cazuri, cetățenii români depistați pozitiv pentru infecția cu COVID-19 au solicitat în mod expres discreție cu privire la situația lor, refuzând informarea autorităților române cu privire la situația sau starea de sănătate”, a precizat MAE într-un răspuns ofertit Romaniatv.net.

Totodată, Ministerul Afacerilor externe a comunicat că „suplimentar față de cele 15 cazuri comunicate anterior, un alt cetățean român a informat Ambasada României la Atena cu privire la faptul că a fost depistat pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV2”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.