Liderul PNL București, Violeta Alexandru, o pune la punct pe Firea: „În firea PSD stă înșelătoria, minciuna, populismul”

Violeta Alexandru, lider al PNL București, a participat, joi, la lansarea campaniei de strângere a semnăturilor pentru candidatura lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei, în Piața Universității. Ministrul Muncii a transmis bucureștenilor că echipa susținută de partidul său și USR-PLUS este formată din oameni corecți și profesioniști și are scopul comun de a scăpa capitala de PSD. ”Avem un proiect serios, dar fiecare semnătură contează”, le-a transmis Alexandru alegătorilor.

”Echipa PNL-USR-PLUS va avea decența să cheltuiască bani publici cu respect pentru cetățeni. Se poate, pentru că iubim acest oraș. Gabriela Firea nici măcar nu locuiește aici și cu atât mai puțin îi pasă ce se întamplă pe fiecare stradă din București.

În echipa PNL-USR-PLUS sunt oameni care nu mint, care au o meserie în spate, care au condus echipe, în care ceilalți au încredere pentru că sunt oameni buni și pot gestiona proiecte. Nu facem PR, propunem un proiect serios. Vor reuși să scoată Bucureștiul din starea de faliment în care l-a adus PSD-ul, bătându-și joc de banii publici. În firea PSD-ului stă furtul, în firea acestui partid stă înșelătoria, minciuna, populismul”, a declarat liderul PNL București.

Despre negocierile dintre liberali, aflați la guvernare, și USR-PLUS privind candidații comuni la alegerile locale, ministrul Muncii a precizat că nu contează dacă au fost ușoare au simple, ci că există dorința comună de a face tot ce se poate pentru a scăpa Bucureștiul de PSD.

”Ne asteaptă vremuri grele dacă nu ne mobilizăm să arătăm că ne vrem orașul înapoi, fiecare semnătură contează. Avem determinarea să vă arătăm că suntem corecți, că știm ce avem de făcut, că suntem oameni care am gestionat până acum toate carierele noastre și ni le punem în slujba acestui oraș. Echipa PNL București va fi alături în fiecare zi de Nicușor Dan. Bucureștenii merită să facem administrație mai ieftin, fără aruncat de bani pentru grupuri de interese, mult mai bine, mai transparent și pur și simplu cu respect și grijă”, le-a transmis ministrul Muncii bucureștenilor.

Nicușor Dan le-a propus locuitorilor capitalei proiectul ”Noul București”, mulțumindu-le celor care au stâns semnături și au făcut donații ”fără să ceară nimic în schimb”.

”Este lupta unei întregi clase de oameni pentru care contează bunul-simț, profesionalismul, care vor să se simtă bine în orașul în care trăiesc și pentru care plătesc impozite. Noul București înseamnă un oraș în care te simți mai bine, respiri mai bine, câștigi mai bine, un oraș în care administrația este parteneră cu cetățeanul, cu mediul de afaceri, cu salariații, cu studenții, cu persoanele în vârstă, cu cele cu handicap, cu bicicliștii, pietonii, conducătorii auto. Noul București înseamnă să redăm Bucureștiul bucureștenilor și să facem un oraș în care să fim mândri că trăim”, a declarat Nicușor Dan.

În urma negocierilor, liberalii și USR-PLUS au stabilit următorii candidați la sectoare: Clotilde Armand (USR) – sectorul 1, Radu Mihai (USR) – sectorul 2, Adrian Moraru (PNL) – sectorul 3, Simona Spătaru (PLUS) – sectorul 4 , Cristian Băcanu (PNL) – sectorul 5 şi Ciprian Ciucu (PNL) – sectorul 6.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.