Europarlamentarul Maria Grapini avertizează: “20 de state din UE au declarat România zonă roșie. Am rămas țara cu spațiul economic cel mai redus!”

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, și-a exprimat, la Radio Timișoara, îngrijorarea față de izolarea României în contextul confuziei create în spațiul Uniunii Europene de instituțiile statului român prin raportările fără nicio regulă, pline de inadvertențe, pe criza COVID-19.

„Teama mea este că România va avea de suferit suplimentar din punct de vedere economic pentru că în contextul în care 20 din cele de 27 de state membre ale UE interzic relațiile economice, de turism, de transport cu România înseamnă că rămânem țara cu spațiul economic cel mai redus”, a avertizat Maria Grapini.

„Cred că preocuparea actualilor guvernanți doar pentru a organiza alegerile lasă în urmă un lucru extrem de important care va conduce la efecte (clare) negative asupra economiei. Mai ales că știm foarte bine -în privința pachetului de măsuri și a strategiei de reindustrializare la care Comisia Europeană lucrează sau a celei de transport – că în cazul în care nu vom avea programe, proiecte foarte clare pentru refacerea infrastructurii, fie ea rutieră sau de cale ferată, nu vom putea atrag fonduri”, a completat europarlamentarul.

Mai mult, Maria Grapini a tras un semnal de alarmă în sensul în care în timp ce alte state din UE au implementat soluții economice, după șase luni, România nu are încă un program economic coerent, măcar pe termen mediu, care să permită reluarea activităților economice prin măsuri pliate pe realitatea pandemiei de COVID-19.

„20 de state ale UE au declarat România zonă roșie și asta înseamnă capacități reduse nu numai în domeniul turismului și al transportului internațional, dar și în domeniul producției pentru că știm bine că anumite ramuri economice depind de export precum ramura textilă”, a mai punctat Grapini.

„Așadar trag un semnal de alarmă pentru ca guvernanții să înțeleagă că până în ultima zi a guvernării sunt obligați să lucreze la acest plan de redresare economică”, a conchis europarlamentarul umanist.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.