Dinamo, două trofee dintr-o lovitură!

0

Dinamo a câștigat Cupa României FAN Courier, dar și Supercupa României, 24-21 cu HC Dobrogea Sud, după un meci disputat la Sfântu Gheorghe, fără spectatori.

”Câinii” roșii de la handbal nu se sperie de nimic! Handbaliștii dinamoviști au început cum nu se poate mai bine sezonul: cu două trofee obținute într-un singur joc.

Constanța a ținut aproape de Dinamo doar o repriză, timp în care s-a jucat pe contre, la ambele porți. În partea a doua a meciului omogenitatea echipei din București, dar și valoarea individuală a jucătorilor și-au spus cuvântul și au înclinat balanța în favoarea lor.

La final, pe lângă cupele și medaliile destinate celor mai buni, ”câinii” au mai luat acasă și două trofee individuale: cel mai bun apărător, Dan Savenco, și cel mai bun jucător al Cupei României FAN Courier, Ante Kuduz. Timișoreanul Marius Sadoveac a fost golgheterul competiției, în timp ce Ionuț Iancu, de la Constanța, a fost desemnat cel mai bun portar al turneului. Ultima dată când Dinamo a cucerit Cupa a fost în 2017.

Medaliile de bronz au fost câștigate de Timișoara, bănățenii impunându-se cu 30-28 în fața celor de la CSM Bacău.

Cei mai buni marcatori ai celor două echipe din finala mare a Cupei României FAN Courier au fost:

Dinamo: Kuduz 6, Humet 6, Vujic 5.

Constanța: Komogorov 6, Nikolic 5, Chikovani 3, Șandru 3.

Ștefan:”Ne-am readus aminte de meciurile din Liga Campionilor”

Antrenorul lui Dinamo a fost extrem de mulțumit de reușitele jucătorilor săi.

”A fost un meci foarte disputat, fiecare meci cu Dobrogea Sud e disputant și echilibrat. Știam că va fi un meci greu, prima repriză s-a mers cap la cap, în a doua repriză am reușit să ne desprindem și a fost foarte greu să mai pierdem meciul. Ne-am readus aminte de meciurile frumoase pe care le-am făcut sezonul trecut în campionat și în Liga Campionilor. Am dovedit că suntem cei mai buni și, după șase luni de pauză forțată din cauza pandemiei de Coronavirus, am luat două trofee într-o singură zi” – Constantin Ștefan, antrenor Dinamo București.

Transferat în acest an la Dinamo de la rivala Steaua, Javier Humet s-a integrat perfect în angrenajul ”alb-roșiilor”. Interul dreapta a și marcat de trei ori în finala cu Dobrogea Sud.

”Am făcut un meci bun, nu mi-a fost teamă că pierdem meciul, avem o echipă puternică și mă bucur că am reușit să cucerim aceste trofee. Este prima dată în istoria clubului când se câștigă două trofee într-o singură zi. Ne-ar fi plăcut să fie și suporterii cu noi în sală. Dinamo are cei mai frumoși suporteri, ne-au trimis multe mesaje, ne-au încurajat înainte de finală și trofeele sunt și pentru ei” – Javier Humet, handbalist Dinamo București.

Djordje Cirkovic:” În șase luni ajungem la nivel maxim”

Constănțenii au fost dezamăgiți de deznodământul finale, însă tehnicianul sârb spune că echipa sa este pe drumul cel bun.

”Dinamo a meritat clar victoria. Au experiență extraordinară și știu cum se joacă astfel de meciuri. Nu sunt dezamăgit de băieții mei, s-a văzut clar că avem nevoie de 2-3 jucători și putem ajunge la nivelul dorit. Nu am jucat cum ne doream în primele 15 minute în atac, nu am intrat în meci bine, acolo trebuia să avem avantaj de 3-4 goluri. Sunt sigur că peste șase luni vom ajunge la nivelul maxim. Cu siguranță vom rezolva probleme pe care le avem”- Djordje Cirkovic, antrenor HC Dobrogea Sud.

”Omogenitatea lor a făcut diferența. Noi nu am jucat în atac ceea ce am pregătit la antrenamente, iar sistemul lor de apărare ne-a pus probleme mari. Ne-am dorit foarte mult cele două trofee, poate nu s-a văzut asta pe teren…Pur si simplu nu ne-a ieșit jocul” – Ionuț Nistor, handbalist HC Dobrogea Sud.

Trei etape de campionat în trei zile

Competițiile handbalistice s-au reluat cu cele două Cupe ale României, iar de mâine se dă start și în campionatul masculin.

Jocurile vor fi disputate sub formă de turneu, pe durata a trei zile urmând să aibă loc trei etape. Echipele vor juca în cele două săli alese la Sfântu Gheorghe. Nu vor fi suporteri în tribună, formațiile vor trebui să facă triajul epidemiologic, atât înainte de antrenamente, cât și de meciuri, iar măsurile sanitare și de distanțare socială vor fi obligatorii.

În fiecare zi, TVR va transmite cele mai importante două confruntări din etapă, iar toate celelalte jocuri pot fi urmărite livestream, pe pagina de Facebook a Federației Române de Handbal.

Primele meciuri în direct la postul public de televiziune sunt marți, 15 septembrie.

Ora 17.00 – SCM Politehnica Timișoara-AHC Potaissa Turda

Ora 18.25 – CSM Făgăraș – CS Dinamo.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.