Pierde Bucureștiul organizarea EURO 2021?

0

UEFA analizează scenariul în care turneul final al Campionatului European, amânat pentru vara viitoare, să se desfăşoare într-o singură ţară, pentru a diminua posibilitatea răspândirii noului coronavirus pe mare parte din teritoriul Europei, scrie luni Le Parisien.

Campionatul European ar urma să aibă loc anul viitor în 12 oraşe din 12 ţări, printre care şi Bucureştiul.

Însă, jurnaliştii de la Le Parisien scriu că oficialii forului european iau în calcul posibilitatea ca turneul final să se dispute într-o singură ţară, aceasta fiind Rusia, care dispune de infrastructura necesară după ce a organizat şi Cupa Mondială din 2018.

Pentru organizarea meciurilor de la Bucureşti în condiţii conforme cu standardele UEFA, autorităţile au construit trei stadioane noi – Stadionul Steaua (aproape finalizat), Stadionul Rapid (încă în lucru) şi Stadionul Arcul de Triumf (în stadiu avansat) – şi o linie ferată care să unească Aeroportul Henri Coandă de Gara de Nord.

Deocamdată, potrivit UEFA, meciurile de la Euro-2021, se vor desfăşura în următoarele locuri:

Grupa A: Roma şi Baku

Grupa B: Sankt Petersburg şi Copenhaga

Grupa C: Amsterdam şi Bucureşti

Grupa D: Londra şi Glasgow

Grupa E: Bilbao şi Dublin

Grupa F: Munchen şi Budapesta.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.