Maria Grapini, apel către guvernanți, în plină “explozie” a cazurilor de COVID: Nu vă mai gândiți doar la restricții și închiderea oamenilor în casă, ci la măsuri organizatorice eficiente!”
Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a avertizat, la Radio Timișoara, în privința situației alarmante din România legată de criza de sănătate. Concret, Maria Grapini a criticat lipsa cronică de organizare există la nivelul autorităților, în special la nivelul DSP-urilor în combaterea pandemiei și a cerut guvernanților și celor responsabili “să nu se gândească doar la restricții și închiderea oamenilor în casă și să se gândească, în primul rând, la măsuri organizatorice”!
“Situația din România legată de criza de sănătate nu este cea mai bună, de altfel, deși situația este îngrijorătoare în toate statele membre, diferența o face organizarea. Pentru că dacă ne raportăm la numărul de infectați din statele membre, spre exemplu, în Belgia de unde m-am întors recent, numărul de infectări a crescut foarte mult. Dacă ne uităm, însă, la procentul de persoane decedate și la al celor care se află la ATI, în stare gravă, și comparăm cu România vom vedea că diferențele sunt enorme, negative pentru România. Ce înseamnă acest aspect? Pe de o parte, înseamnă că Belgia, alături de alte state, a pus în practică de multă vreme testarea în masă a populației ceea ce a dus, evident, la numărul mare de infectări”, a precizat europarlamentarul Grapini.
Mai mult, a adăugat europarlamentarul umanist, această testare în masă îți permite să afli din timp numărul persoanelor infectate și să adopți, rapid, în consecință măsuri de protejare a acestor persoane în fază incipientă. De aceea, susține Grapini, numărul de decese cauzate de COVID-19 sau numărul cazurilor grave la milionul de locuitori sunt mai mici, chiar de până la trei ori, în alte state ale UE decât în România.
“Ce vreau să spun cu acest lucru? Vreau să spun că, în România, deși au trecut opt luni de la începutul epidemiei, organizarea a rămas deficitară cel puțin în privința testării masive sau a comunicării DSP-urilor cu populația. Există o fractură teribilă în privința comunicării, nerezolvată de opt luni, există și astăzi personae care sună la DSP și nu li se răspunde, există și astăzi persoane cu teste fals pozitiv. Ce este însă cel mai grav este că nu se fac aceste anchete epidemiologice în cazul persoanelor infectate. Nu se parcurge întregul lanț și anume testarea contacților direcți pentru a preveni răspândirea și pentru a nu se ajunge la situații grave pentru că tot ei, specialiștii, spun că există multe persoane asimptomatice care, în aceste condiții, ar putea fi împiedicate să răspândească virusul dacă ar fi testate”, a completat Grapini.
“Trist este că deși au fost mult mai multe restricții în România decât în alte state, în această perioadă, nu s-a reușit organizarea sistemului sanitar începând cu DSP-urile și continuând cu personalul medical calificat, surplusul de personal care trebuie specializat și la ATI și în alte zone vitale, personalul cu calificare medie extrem de necesar dacă numărul infectărilor crește. Cu tot regretul spun că am pierdut opt luni de zile fără a face o organizare în sensul eficientizării activității DSP-urilor, a personalului medical, fără a mai spune faptul că nu toate spitalele au medicamentele necesare tratamentului anti-COVID. Apelul meu către guvernanți și cei responsabili este să nu se gândească doar la restricții și închiderea oamenilor în casă și să se gândească, în primul rând, la măsuri organizatorice!”, a conchis europarlamentarul român.