Întâlnire de taină Donald Trump-Mike Pence. Președintele SUA nu va demisiona din funcție!

0
Preşedintele american Donald Trump şi vicepreşedintele Mike Pence s-au întâlnit luni seară în Biroul Oval, a declarat pentru AFP un oficial american.
Întâlnirea din Biroul Oval a fost prima dintre Donald Trump şi Mike Pence după violenţele de miercuri de la Capitoliu, iar cei doi au avut o „conversaţie bună”. Potrivit acestui oficial, Donald Trump nu intenţionează să demisioneze înainte de încheierea mandatului său pe 20 ianuarie.
La rândul său, vicepreşedintele american nu intenţionează să îl îndepărteze din funcţie prin invocarea celui de-al 25-lea amendament al Constituţiei americane, declarându-l, cu sprijinul principalilor săi miniştri, incapabil să îşi îndeplinească funcţia.

La întâlnirea din Biroul Oval, preşedintele şi vicepreşedintele „au reiterat că cei care au încălcat legea şi au invadat Capitoliul nu reprezintă mişcarea „America First” susţinută de 75 de milioane de americani”, a spus oficialul. „S-au angajat să îşi continue munca pentru ţară până la sfârşitul mandatului„, a adăugat sursa, citată de The Hill.

În pofida presiunilor liderului de la Casa Albă, Mike Pence a anunţat miercuri într-o scrisoare că nu se opune în faţa Congresului validării rezultatelor alegerilor prezidenţiale, declanşând furia preşedintelui şi a susţinătorilor săi.„Mike Pence nu a avut curajul să facă ceea ce ar fi trebuit să facă pentru a ne proteja ţara şi Constituţia„, a scris pe Twitter Donald Trump, în timp ce susţinătorii săi invadau clădirea Capitoliului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.