Sorana Cîrstea, eliminată în turul III de la Australian Open
Sorana Cîrstea a fost învinsă de cehoaica Marketa Vondrousova cu 6-2, 6-4, în runda a treia a turneului Australian Open, vineri, la Melbourne.
Sorana Cîrstea (30 ani, 68 WTA) s-a înclinat după o oră şi 25 de minute în faţa favoritei numărul 19 a turneului (21 ani, 20 WTA). Românca a avut parte de un început de meci bun, a condus cu 1-0 şi 2-1, dar apoi a pierdut controlul şi a cedat cinci ghemuri la rând, Vondrousova, finalistă la Roland Garros în 2019, câştigând setul cu 6-2.
Sorana Cîrstea, care a realizat în 2017 cea mai bună performanţă a sa la Melbourne, optimile de finală, va primi un cec de 215.000 dolari australieni şi 130 de puncte WTA.
Tot vineri, Simona Halep, a doua favorită, va juca în turul al treilea cu rusoaica Veronika Kudermetova, cap de serie numărul 32.