Anunț șoc al lui Frans Timmermans: UE ar putea interzice mașinile pe motorină, benzină și GPL până în 2025

0

UE ar putea interzice motoarele care consumă benzină, motorină și GPL, iar decizia ar putea intra în vigoare în anul 2025. Frans Timmermans a anunțat că va negocia productiv cu industria auto.

Uniunea Europeană face eforturi din ce în ce mai mari pentru a folosi energie „verde”. Mașinile pe benzină, motorină sau GPL ar putea fi interzise până în 2025. Vor fi înlocuiți cu alți combustibili, precum hidrogenul lichid, a cărui electricitate este furnizată din surse regenerabile.

„Sistemul de transporturi pe care îl folosim acum este, probabil, cel mai ineficient și irositor de resurse, pe care ți-l poți imagina. Folosim atât de multă energie, folosim atât de mult teren pentru drumuri, pentru parcări și producem atât de multe gaze cu efect de seră.”, explică Dan Sperșing, directorul Institutului de Studii ale Transportului la Universitatea din California, conform AlephNews.

Frans Timmermans, care răspunde de politici climatice din Comisia Europeană, nu vrea totuși să intre în război cu producătorii. Propunerea vine în contextul creșterii conștientizării problemelor de mediu, la nivel mondial.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.