Rareș Bogdan, revoltat: „CCR acționează după principii politice!”
Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea asupra Legii pentru aprobarea OUG 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, decizie contestată vehement de prim-vicepreşedintele PNL Rareș Bogdan.
Rareş Bogdan, prim-vicepreședintele și europarlamentar PNL, critică decizia luată în unanimitate de judecătorii CCR, inclusiv pe cei numiți de preşedintele Klaus Iohannis, numindu-i „politruci”.
„E cel puțin ciudat. Nu mă așteptam la nimic bun din partea CCR la câte lucruri mizerabile a făcut în ultimii trei ani. E absolut ciudat să-l lași să conducă pe cel care este în dosarul Revoluției. Sunt cel puțin 5 oameni din 9 acolo care au avut legături cu fostul președinte al României, Ion Iliescu. Curtea acționează după principii politice. Nu toți cei de acolo, dar unii sunt politruci acolo”, a spus Rareș Bogdan la Digi24.
Proiectul, iniţiat de Guvern, a fost adoptat de Senat cu 84 de voturi „pentru” şi 54 „împotrivă”. Comisia juridică din Senat a dat raport de admitere.