Tulpina britanică a devenit dominantă în România. 17 români au murit din cauza noii mutații în ultimele 24 de ore!
Tulpina Britanică face ravagii în România. Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), 17 persoane au murit din cauza noii mutaţii.
Aceasta a devenit dominantă la noi în ţară. Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat, joi, că au fost înregistrate 17 decese în România.
Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, câte trei decese au fost înregistrate în Suceava și București, două în Timiș și câte unul în Bihor, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.
În România au fost confirmate 562 de persoane infectate cu noile tulpini ale virusului SARS-COV-2. Dintre acestea, 557 de infectări sunt cu tulpina britanică, trei cu tulpina sud-africană și două cu tulpina braziliană.
„Cazul nou confirmat cu varianta sud-africană B.1.351 este al unui bărbat în vârstă de 51 de ani, provine dintr-un focar familial cu 3 cazuri de COVID-19 din municipiul.București, din care 2 confirmate cu această variantă.
Este cazul index al focarului, având istoric de călătorie doar în țară. Locul expunerii nu poate fi precizat”, au transmis specialiștii CNSCBT.