Ministrul Justiției, Stelian Ion, continuă lupta pentru desființarea SIIJ: „Înființarea Secției a fost criticată de GRECO și de Comisia de la Veneția!”
Amendamentul depus de Grupul minorităților naționale la proiectul de lege prevede că trimiterea în judecată a unui magistrat să poată fi făcută doar cu avizul obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii.
Mai mulți reprezentanți din justiție, alături de politicieni au susținut că, astfel, o decizie împotriva magistraților suspectați de corupție va fi foarte greu de luat în cazul acestora din cauza superimunității „dobândite” prin modificarea adusă. Amendamentul adoptat de deputați, pe 24 martie, la votul pentru desființarea Secției, le conferă o imunitate sporită procurorilor și judecătorilor, pentru că aceștia vor putea fi trimiși în judecată doar cu încuviinţarea CSM.
Ministrul Justiției, Stelian Ion, prezent la dezbaterile Comisiei juridice, a amintit de faptul că înființarea SIIJ a fost criticată de GRECO și de Comisia de la Veneția, precum și de influența SIIJ în mai multe procese.
„E foarte important să dezbatem orice proiect, acest proiect este unul important pe care îl avem în Senat, cameră decizională, proiectul vine în urma unor ample dezbateri din anii trecuţi care au început chair cu discuţiile din cadrul comisiei speciale. De pe atunci, ştiţi foarte bine, mulţi dintre dvs au participat la lucrările acelei comisii (Iordache), au fost păreri divergente, unele diametral opuse, şi s-a discutat cu foarte multă emoţie pe marginea înfiinţării SIIJ, gândită iniţial ca o direcţie. A fost şi un aviz negativ din partea CSM faţă de propunerea de înfiinţare a secţiei. (…)
Am vorbit despre ineficiența și modul defectuos al activității în cadrul acestei sectii. Există 6.000 de dosare în lucru și niciun rechizitoriu nu a fost întocmit. în condiţiile în care ştim că nu avem de-a face cu un fenomen amplu de corupţie în rândul magistraţilor, dar există însă izolate asemenea fapte. Această secție nu a fost în stare să finalizeze dosare care țin de corupție și este nerezonabil să ne gândim că nu există nicio faptă de corupție în toată țara privind magistrații”, a declarat, joi, Stelian Ion la dezbaterile din Comisia juridică de la Senat.
Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Iulia Scântei, a mai anunțat că desfiinţarea SIIJ va putea fi un argument pentru ridicarea, în acest an, a MCV pentru România.
„PNL susţine procedura de dezbatere în regim de urgenţă a proiectului de desfiinţarea SIIJ, pentru că, prin opiniile emise în 2018 şi 2019, Comisia de la Veneţia a solicitat expres Legislativului să revină asupra acestei anomalii legislative pe care a creat-o PSD-Dragnea şi, da, Guvernul dă curs tuturor recomandărilor avute în vedere de Comisia de Veneţia în rapoartele MCV. Desfiinţarea secţiei speciale va fi un argument forte pentru România în relaţia cu Comisia Europeană pentru ridicarea MCV anul acesta”, a declarat Iulia Scântei.