Alarmant: Iranul a îmbogăţit uraniu, la nivelul de 60%, la centrala de la Natanz!
Iranul a anunţat vineri că a îmbogăţit uraniu la nivelul de 60% la centrala de la Natanz, relatează Reuters şi AFP.
„Anunţ cu mândrie că la ora 00:40 oamenii de ştiinţă iranieni au reuşit să producă uraniu îmbogăţit la 60%”, a transmis pe Twitter preşedintele parlamentului, Mohammad Qalibaf.
Directorul Organizaţiei iraniene pentru energia atomică (OIEA), Ali Akbar Salehi, a precizat că Teheranul a început îmbogăţirea uraniului la 60% la situl de la Natanz.
„Îmbogăţirea uraniului la 60% este în curs în instalaţiile nucleare Martirul Ahmadi Roshan”, cum mai este denumit situl de la Natanz, în memoria unui cercetător nuclear asasinat.
Agenţia oficială de presă IRNA a anunţat marţi că Iranul va începe să îmbogăţească uraniu la nivelul de 60%, anunţul survenind la două zile după un ‘sabotaj’ la uzina de la Natanz şi de care Teheranul a acuzat Israelul.
Îmbogăţirea la 60% pune Iranul în poziţia de a trece rapid la niveluri de 90% şi peste, necesare pentru utilizare în scopuri militare, marcând un nou pas în încălcarea angajamentelor asumate de Republica islamică faţă de comunitatea internaţională în 2015 că îşi va limita programul nuclear.