Stop abuzurilor! Consiliere juridică gratuită, oferită brăilenilor de PPU (social-liberal)!

PPU (social-liberal) Brăila a demarat la nivel local campania „STOP Abuzurilor!”, printr-un program de consiliere juridică gratuită, pentru a preîntâmpina orice formă de abuz instituțional, care încalcă drepturile brăilenilor.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții departamentului juridic, în cadrul unui eveniment la care au participat europarlamentarul umanist Maria Grapini și Dan Păun, liderul PPU (social-liberal) filiala Brăila și Membru al Biroului Executiv PPU (social-liberal).

În același timp, Maria Grapini a anunțat deschiderea unui cabinet europarlamentar la Brăila, care va avea program de audiențe și de preluare a petițiilor brăilenilor și prin intermediul căruia vor fi informați cetățenii cu privire la reglementările europene cu impact asupra comunității lor.

„Am dorit să deschid un cabinet în Brăila pentru că avem o echipă umanistă foarte implicată și sunt sigură că mă va ajuta să intru în legătură cu cetățenii din Brăila și să cunosc problemele specifice zonei”, a declarat Maria Grapini.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.