Vicepremierul Dan Barna, mesaj tranșant către parlamentarii liberali: PNL să îşi asume votul pentru desfiinţarea pensiilor speciale!
Pensiile speciale aduc un nou scandal în Coaliţia de Guvernare. Vicepremierul Dan Barna le cere parlamentarilor PNL să îşi asume votul pentru desfiinţarea privilegiilor.
Liderul USR, Dan Barna, susține că votul din comisii pentru desființarea pensiilor speciale nu este asumat de coaliția de guvernare, de aceea le va solicita celor de la PNL să revină și în Parlament să voteze împotriva pensiilor speciale.
”Este o inițiativă în Parlament, vedem voturi cel puțin surprinzătoare în comisii, în Parlament. USR-PLUS va susține în continuare pensiile speciale, aceasta va fi și poziția noastră în cadrul ședinței coaliției. Solicităm colegilor noștri să blocheze această inițiativă legislativă, să desființăm acest sistem clientelar piesă cu piesă ”, a spus Dan Barna.
Vicepremierul Dan Barna afirmă că reprezentanţii diverselor categorii de beneficiari de pensii de serviciu sunt de acord cu faptul că e „injust” ca cineva să primească o pensie al cărei nivel să fie mai mare decât salariul pe care l-a primit muncind, însă atunci când vine vorba despre ei, fiecare beneficiar susţine că pensia specială de care beneficiază categoria din care face parte trebuie menţinută.
„Există un grup de lucru care discută cu fiecare categorie profesională care beneficiază de pensii speciale care ar fi soluţiile. Şi ce este cel mai cel mai… aş spune comic, dar nu chiar comic, e cumva şi amar în egală măsură, fiecare e total de acord că pensiile speciale trebuie eliminate şi că sunt injuste şi că unele sunt mai mari decât venitul pe care l-a avut omul muncind, decât salariul respectiv, ceea ce nu e deloc în regulă, toată lumea e de acord cu asta, mai puţin când e vorba de el însuşi şi de propria categorie. Adică toată lumea spune: da, trebuie eliminate, dar ale noastre nu, pentru că avem situaţia asta. Şi toţi spun asta”, a afirmat Dan Barna.