Maria Grapini demontează acuzațiile lui Alexandru Muraru. Eurodeputatul PPU(s-l), scrisoare deschisă adresată președintei Grupului politic S&D al PE, Iratxe Garcia Perez!

0
Scrisoarea trimisă de deputatul PNL, Alexandru Muraru, reprezentantul special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, președintei Grupului politic S&D al Parlamentului European, Iratxe Garcia Perez, prin care a cerut „intervenţia urgentă a conducerii socialiştilor europeni pentru a opri colaborarea dintre PSD şi partidul neo-fascist AUR”, a generat reacția vehementă a europarlamentarului PPU(s-l), Maria Grapini.
În calitatea sa de membru al grupului politic S&D al Parlamentului European, din 2014, eurodeputatul Grapini a adresat, la rândul său, o scrisoare deschisă președintei grupului politic social-democrat, Iratxe Garcia Perez, prin intermediul căreia demontează acuzațiile aduse Partidului Social Democrat în scrisoarea primită din partea Guvernului de la București.
Potrivit eurodeputatului PPU(s-l), prin aceste acuzații nefondate, guvernul de dreapta dorește să distragă atenția, pe plan intern și extern, de la eșecul guvernării, de la lipsa de transparenta si de la absența măsurilor de redresare economică și de îmbunătățire a calității vieții românilor.
„Sper că nu va exista dublu standard în analiza situației din România și să fie ascultată și opoziția din Parlamentul național. Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) va fi întotdeauna de partea adevărului”, a punctat Maria Grapini, în scrisoarea trimisă liderului grupului politic S&D din PE, Iratxei Garcia Perez,
scrisoare pe care o prezentăm, integral, în continuare.
„Dragă Iratxe,
Ca reprezentant al Partidului Puterii Umaniste (social- liberal) din România și membru al grupului politic S&D al Parlamentului European din 2014, consider că este necesar să mă adresez ție, ca urmare a scrisorii pe care ai primit-o de la reprezentanții puterii de dreapta din România. Partidul din care fac parte de 16 ani promovează politica de echilibru și egalitatea de șanse, punând accent pe calitatea vieții oamenilor și respectarea drepturilor cetățenilor.
Suntem în opoziție în Parlamentul României, avem o grupare umanistă și suntem alături de PSD. Doresc să soliciți Conferinței Președinților din Parlamentul European să nu asculte doar opinia guvernului din București!
Principiile sănătoase trebuie să fie perene, indiferent de guverne!
Acuzațiile aduse în scrisoarea primită din partea Guvernului de la București sunt nefondate în realitate și de fapt guvernul de dreapta dorește să distragă atenția pe plan intern și extern de la eșecul guvernării, lipsa de transparenta, lipsa măsurilor de redresare economică și de îmbunătățire a calității vieții românilor.
Sper că nu va exista dublu standard în analiza situației din România și să fie ascultată și opoziția din Parlamentul național.
Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) va fi întotdeauna de partea adevărului.
Cu prietenie,
Maria Grapini
De menționat faptul că, în scrisoarea sa, liberalul Alexandru Muraru susține că „o cooperare cu AUR ar crea o umbră asupra PSD ca partid pro-european și ar avea un impact negativ asupra imaginii sale în grupul politic S&D al Parlamentului European, iar consecințele „acestei alianțe de neconceput între un partid membru cu drepturi depline al Grupului S&D și un partid politic neofascist, xenofob, homofob și antieuropean vor fi grave și pentru socialiștii europeni!”
Mai mult, Alexandru Muraru precizează că „pe termen mediu, pericolul real al acestei colaborări în procesul de producție este creșterea puterii AUR prin utilizarea influenței PSD, ieșirea României din Uniune și instalarea unui guvern fascist”.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.