El e pilotul care și-a construit singur mașina cu care câștigă curse de viteză!
În viața de zi cu zi, Adrian Dobre repară mașini în atelierul său, iar în timpul liber participă la cursele de vehicule istorice. Pilotul concurează cu un autovehicul pe care și l-a asamblat de la zero și care are 43 de ani, mai mulți decât vârsta lui.
Meseria de mecanic auto merge mână în mână cu cea de pilot! O spune Adrian Dobre, mecanic auto din 1998 și pilot în cursele de vehicule istorice de doar un an, dar cu ștate vechi de peste 20 de ani, pe circuit.
„Pasiunea pentru acest sport a început în urmă cu 20 de ani și cred că prima cursă am avut-o în Cursele de Îndemânare, prin anii 2000” – Adrian Dobre, pilot în cursele de vehicule istorice.
Adi a avut tot timpul o slăbiciune pentru mașinile vechi, iar pentru prima pe care și-a achiziționat-o a bătut drumul până în Germania.
„Mi-am luat- un Golf 1 și de acolo am tot început și am cumpărat una, două, trei și am zis că fac și una de curse” – Adrian Dobre, pilot în cursele de vehicule istorice.
Mașina lui are 43 de ani, el, 40
Pilotul concurează cu o mașină făcută de el de la cap la coadă!
„Doi ani am lucrat la ea și am recondiționat-o. Am luat-o de la un prieten și când am început să mă plimb cu ea, nu mi-a plăcut. Am desfăcut-o și am făcut-o de la zero” – Adrian Dobre, pilot în cursele de vehicule istorice.
De un an, mecanicul pilot concurează în cursele de mașini istorice cu autovehiculul construit de el și are rezultate foarte bune.
„De fiecare dată, am fost pe podium. Mașina mea e mai mare ca mine, e fabricată în 1978, are 43 de ani, eu am 40” – Adrian Dobre, pilot în cursele de vehicule istorice.
La ultima etapă la care a participat, lui Adi i-a trebuit o zi să își revină după cursă. Din cauza căldurii s-a deshidratat!
„Afară erau peste 30 de grade, mi-a fost foarte greu, o oră după cursă mi-a fost rău. Pe sub combinezon, toată lenjeria specială era udă. Într-o oră și jumătate am băut 5 litri de apă” – Adrian Dobre, pilot în cursele de vehicule istorice.
A avut și un incident, dar și așa a prins podiumul!
„Mi s-a blocat cutia de viteză în treapta a treia a și am fost nevoit să termin cursa fără a mai schimba treapta. Am mers doar cu a treia” – Adrian Dobre, pilot în cursele de vehicule istorice.
Mai sunt de disputat două etape din campionat
Pasionații de automobile istorice concurează în curse cu bolizi de peste 50 de ani, mașini refăcute de la zero în care au investit zeci de mii de euro. Până acum avut loc patru etape din sezon, Motor Park România – Adâncata, Academia Titi Aur, Transilvania Motor Ring și Motor Park România-Adâncata.
două etape vor avea loc pe 11 septembrie la Motor Park România – Adâncata și pe 23 octombrie la Academia Titi Aur.
Campionatul Național pentru Vehicule Istorice de competiție de desfășoară sub egida FRAS și are loc cu ajutorul partenerilor Foerch România, Motul România, Oldtimer Studio, Toyota România și publicația Racing Wheels. Campionatul este dedicat membrilor Retromobil Club România.