Scandal: 20 de parlamentari din toate partidele cer amplasarea radarelor rutiere doar în locuri vizibile

În condiţiile în care suntem fruntaşi în Europa la numărul de morţi în accidente rutiere, iar poliţiştii cer sancţiuni cât mai dure, mai mulţi parlamentari au scos la lumină o iniţiativă mai veche, prin care ar limita în plus mijloacele poliţiei rutiere.

20 de parlamentari au depus un proiect prin care cer ca radarele să fie amplasate în maşini incriptionate poziţionate vizibil şi eventual anunţate, prin indicatoare de avertizare. Mulţi, dintre iniţiatori au primit amenzi pentru depăşirea vitezei sau chiar au rămas fără permis.

Cel mai recent accident dintr-o serie neagră s-a petrecut marți dimineaţă pe autostrada Bucureşti Piteşti. O camionetă s-a izbit de două autoturisme. Doi oameni au murit iar alţi patru au fost răniţi.

În România, la un million de locuitori, mor în medie pe şosele 96, potrivit Stirileprotv.

Şi cu toate acestea, aleşii aduc iar în dezbatere o lege care a mai fost contestată şi care părea uitată. 20 de parlamentari de la toate formaţiunile vor ca radarele să fie amplasate doar în maşini inscripţionate şi poziţionate vizibil, eventual semnalizate din timp cu indicatoare de avertizare.

Marian Mina, deputat PSD: “Lor li se dă plan, luaţi 20 de permise şi dați 700 de amenzi. Nu! Faceţi, mă, şi prevenţie! Vreau să văd că explică, nu stă numai la pândă, nu stau decât la pândă şi eu am greşit şi mi-a fost luat permisul din cauza vitezei. De câte ori? Cred că de două ori”.

Florin Roman, deputat PNL, a fost întrebat dacă este adevărat că dintre cei 20 de semnatari ai proiectului, nouă au primit amenzi.

„Doamnă, eu nu intru în jocul ăsta. Eu sunt sigur că şi poliţiştii au fost amendaţi”, a spus Roman.

Un experiment simplu arată că o maşină de poliţie parcată pe marginea drumului îi face pe şoferi să apese frâna. În imagini se vede cum viteza creşte imediat ce radarul este lăsat în urmă, iar şoferii dau flashuri ca să se avertizeze unii pe alţii. Poliţiştii spun că eficienţa unui radar fix este de doi kilometri. După această distanţă, şoferii uită iar de reguli.

Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol: “Practic, poliţiştii rutieri vor avea un rol de bibelou pe marginea drumului în condiţiile în care vor putea folosi doar radare pe maşini inscripţionate. Acest lucru le va diminua mult posibilitatea de a verifica modul de respectare a vitezei pe drumurile publice”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.