Alina Gorghiu, inițiativă pentru îmbunătățirea imaginii Senatului. Angajaţii Senatului care desfăşoară activităţi de voluntariat în beneficiul refugiaţilor din Ucraina vor avea 5 zile libere!

Share:

Angajaţii Senatului vor putea beneficia de 5 zile libere dacă se implică în activităţi de voluntariat în beneficiul refugiaţilor din Ucraina, ca urmare a unei propuneri a PNL, aprobată luni cu unanimitate voturi de Biroul Permanent al Senatului.

Din cauza fluxului continuu de refugiaţi din Ucraina şi al numărului ridicat al acestora, serviciile de asistenţă în centrele de primire a refugiaţilor trebuie acordate fără întrerupere 24 de ore pe zi, 7 zile din 7. În acest moment există o criză a resurselor umane de la nivelul autorităţilor, iar acestea au venit cu apeluri către cetăţenii care doresc să se implice prin donaţii, dar şi ca voluntari, a argumentat Alina Gorghiu iniţiativa.

„Senatul României să vină în sprijinul autorităţilor, în această perioadă de criză umanitară, prin oferirea de zile libere angajaţilor care doresc să se implice în activităţile de voluntariat dedicate asistenţei şi preluării refugiaţilor. Angajaţii Senatului care vor desfăşura activităţi de voluntariat vor putea beneficia de maxim 5 zile libere plătite pe lună, pe perioada crizei umanitare generate de atacurile militare din Ucraina. Zilele libere vor fi acordate în baza unui document doveditor al activităţii de voluntariat desfăşurate (va fi decis în urma consultărilor cu autorităţile locale)”, se arată în memorandumul intern semnat de vicepreşedintele Senatului, liberala Alina Gorghiu.

Conform memorandumului, Senatul României prin Secretariatul General va lua legătura cu autorităţile competente, Prefectura, primăriile de sector, pentru a obţine informaţii despre centrele de primire a refugiaţilor de pe teritoriul Municipiului Bucureşti şi a primi datele de contact ale coordonatorilor, iar toate aceste informaţii vor fi furnizate tuturor angajaţilor Senatului României, printr-o campanie internă de informare, prin intermediul căreia se va face un apel la solidaritate şi implicare în vederea colaborării în această acţiune umanitară.

În ceea ce priveşte impactul unei asemenea măsuri, Alina Gorghiu precizează: „Prezenta propunere va contribui semnificativ la creşterea imaginii instituţiei Senatul României, demersul reprezentând dovada solidarităţii, unităţii şi implicării la toate nivelurile. Implementarea acestei măsuri, va marca o premieră în activitatea instituţiei şi va contribui, la nivel extern, la poziţionarea instituţiei ca o instituţie deschisă, ce este mereu aproape de oameni şi care răspunde rapid în situaţii de criză. De asemenea, la nivel intern măsura va transmite şi sublinia în cultura organizaţională valori precum implicare civică, solidaritate, generozitate şi unitate”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.