Premierul Ciucă, vești bune pentru români: Pandemia se apropie de sfârșit. Prioritatea trebuie să fie investițiile!
Premierul României, Nicolae Ciucă, vine cu vești bune de Ziua Mondială a Sănătății. Pandemia se apropie de sfârșit, iar investițiile reprezintă o prioritate în perioada următoare, a spus el.
Nicolae Ciucă a declarat că Guvernul se va asigura că investiţiile în infrastructura spitalicească, în logistica medicală necesară şi în pregătirea de specialitate a resursei umane din sistemul de sănătate se vor materializa, el precizând că pandemia pare acum să se apropie de sfârşit şi, potrivit celui mai probabil scenariu avansat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, severitatea COVID-19 se va diminua în timp.
”Sănătatea reprezintă un factor major pentru starea de bine a fiecăruia dintre noi, dar şi un indicator important al capacităţii de dezvoltare a societăţii în care trăim. Acest lucru s-a văzut în cei peste 2 ani de pandemie, în care oamenii din întreaga lume au avut de suferit din cauza unui virus care a curmat milioane de vieţi, total imprevizibil şi care a generat nu doar o criză sanitară mondială, ci şi o criză economică, ale cărei efecte vor fi resimţite mult timp de acum înainte”, a transmis premierul.
Ciucă a lăudat eforturile depuse de personalul medical pentru a ajuta pacienții cu coronavirus pe parcursul celor doi ani de pandemie.
”A fost o perioadă foarte dificilă, în care medicii şi întreg personalul sanitar, alături de alte categorii profesionale, s-au implicat, de multe ori până la epuizare, pentru sănătatea fiecărui pacient şi pentru sănătatea publică. Eforturile lor au contribuit în foarte mare măsură la depăşirea celor 5 valuri pandemice de până acum şi le mulţumesc tuturor pentru aceasta”, afirmă şeful Executivului.