Cătălin Drulă trage un nou semnal de alarmă: Guvernarea PNL-PSD este una „militaro-socialistă”!

Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a declarat că rolul USR este de a asigura opoziţia şi, ca partid de opoziţie, atrage atenţia că guvernarea PNL-PSD este una „militaro-socialistă”, că avem „o militarizare a statului”, în care jurnaliştii se simt ameninţaţi. Drulă a afirmat că premierul Nicolae Ciucă şi ministrul de Interne, Lucian Bode, au de dat unele explicaţii în acest sens, informează g4media.ro.

„În Parlament suntem în opoziţie, asta înseamnă că pe de-o parte corectăm unele proiecte sau atragem atenţia asupra a ceea ce nu se întâmplă în regulă pentru că acesta este un rol important al opoziţiei într-o democraţie. Şi nu se întâmplă în regulă această guvernare, care este şi care nu face ceea ce trebuie pe partea de economie, dar şi pe partea de democraţie. Credem că suntem într-un regres democratic, că avem o militarizare a statului. Eu am numit această guvernare PNL-PSD, o guvernare militaro-socialistă. Către asta pare că ne îndreptăm. Adică o guvernare de tip iliberal. Scade libertatea presei, sunt jurnalişti ameninţaţi”, a declarat Cătălin Drulă, vineri seară, la Digi 24.

Liderul interimar al USR a dat drept exemplu cazul jurnalistei Emilia Şercan.

„Noi săptămâna aceasta am organizat în Parlament, la comisia pentru mass-media, o audiere a unor jurnalişti de investigaţie, în principal Emilia Şercan, cea care a dezvăluit plagiatul premierului Ciucă şi care a avut o operaţiune de tip kompromat la adresa vieţii personale cu implicarea instituţiilor statului, pentru că nişte materiale care existau doar la poliţistul de caz au ajuns în scurt timp publice, cu alţi jurnalişti de investigaţie care ne-au spus că au început să le fie frică când pornesc motorul maşinii. Din păcate, partidele au lipsit de la această audiere, USR a fost singurul prezent”, a afirmat Drulă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.